Fără scăpare

ncercarea de reformă a sistemului sanitar s-a prăbuşit

În România nu ai voie să te îmbolnăveşti. Momentul în care cazi la pat e, de cele mai multe ori, începutul unui drum fără întoarcere. Când eram mic şi făceam gripă, pojar, oreion sau îmi rupeam vreo mână, întotdeauna aveam credinţa că mă voi face bine.

Convalescenţa era plăcută. Lipseam de la şcoală. Apoi, când mă întorceam, trebuia să recuperez sau nu. Colegii mei se îmbolnăveau şi ştiam că se vor întoarce. Fiecare dintre noi avea convingerea că boala face parte din viaţă şi, cumva, ne însănătoşim.

Această încredere a fost pierdută. Criza din sistemul sanitar e atât de profundă încât, dacă mâine am renunţa cu totul la el, nu ar fi o mare pierdere, ci şansa ca la un moment dat să renască.

Oamenii cu bani se duc la medic în străinătate. Cunosc persoane care pleacă din România doar ca să-şi facă analizele. De fapt, în spitalele de la noi te duci să mori, şi nu să te faci bine. E o criză materială, dar criza morală a sistemului păstorit de ministrul Nicolăescu e mai gravă decât prima.

Cazul asistentelor care ­s-au fotografiat lângă un pacient aflat la terapie intensivă, legat la aparate, a şocat opinia publică. Joi, cotidianul „Adevărul" a publicat povestea incredibilă a unei paciente lăsate să moară în salonul de spital sub privirile îngrozite ale celorlalţi bolnavi.

Ieri, un asistent a tras cu puşca cu alice într-un pacient. Poveştile de groază care se întâmplă în aceste zile vor rămâne în conştiinţa publicului precum cele din evul mediu cu Dracula. Sunt convins că e dificil să fii infirmier sau asistent medical în România de azi. Dar, la naiba, nu te obligă nimeni să practici o meserie care nu-ţi place. Una pentru care nu ai chemare.

Toate promisiunile ministrului Eugen Nicolăescu se lovesc de un zid. Încercarea de reformă a sistemului s-a prăbuşit. Sistemul sănătăţii nu a evoluat, ci, mai rău, a ajuns în cel mai de jos punct de după 1989. Nu există nici viziune, nici forţa politică de a impune o strategie în domeniul sănătăţii. Nu ştim ce vrem, un sistem mixt, stat-privat, unul privat sau unul gratuit. Deocamdată avem unul subfinanţat.

Mai sunt oaze medicale unde se salvează vieţi. Prin hăţişul birocratic te mai poţi descurca. Mai cu medicamente
compensate, mai cu bani
, mai cu pasiunea unui medic
şi dăruirea familiei reuşeşti să te salvezi, dar, Doamne fereşte să fii singur. Atunci, boala înseamnă de fapt o condamnare la moarte. Şi, suntem din ce în ce mai singuri.