Acest blog va poate ajuta cu rezultate live, actualizate non-stop din toate campionatele sportive ale lumii. De asemenea, aveti si programul meciurilor din intreaga lume, din hochei, baschet, fotbal, tenis, baseball si rugby.
 
Serivicul de livescore este gratuit si poate fi accesat de oriunde fara costuri ascunse fiind neconditionat! Nu necesita refresh deoarece se actualizaeaza automat la fiecare 20 de secunde iar dvs sunteti anuntat in ce meciuri live s-a marcat recent printr-un avertizor sonor implementat in scriptul de livescore!
 
Astfel, veti fi la curent cu toate rezultatele live si cu tot ce se intampla in toate sporturile practicate acum in intreaga lume. Pentru a accesa sectiunile de rezultate live va rugam sa dati un click pe bannerul de mai jos sau pe unul dintre urmatoarele linkuri, corespunzatoate cu sportul pe care doriti sa il evidentiati: Fotbal , Baschet , Tenis , Hochei , Rugby , Handbal , NFL .
 

Tipseri.com este unul dintre cele mai complete siteuri de pariuri din Romania la ora actuala. Va punem la dispozitie strategii si sisteme profesioniste pentru ca dvs sa aveti un profit cat mai mare.

 
Din experienta conturata in decursul a 2 ani de activitate in lumea pariurilor am reusit sa adunam informatii utile pentru toti pariorii, indiferent de nivelul lor de profesionalism sau de timpul petrecut la casele de pariuri online. Avem atat sfaturi pentru incepatori cat si strategii pentru pariorii avansati. 

Zilnic tipsterii nostri profesionisti va pun la dispozitie biletul zilei, o sursa sigura de castig. Pentru pariorii care vor sa fie la curent cu scorurile din fotbal, tenis sau baschet. Astfel, va oferim rezultate live fotbal, rezultate live tenis, rezultate live baschet, rezultate live rugby, , etc.

Prin simplul fapt ca ne vizitati siteul beneficiati de bonusuri uriase. Casele de pariuri va ofera bonusuri de 100% din sumele depuse numai pentru faptul ca le alegeti ca destinatii de pariuri online.

Va punem la dispozitie cote, clasamente, descrierea handicapului asiatic un ghid special pentru incepatori. sunt descrise elaborat, cu informatii reale si updatate saptamanal. Pariurile sunt o sursa de castig daca sunt tratate cu atentie si seriozitate.

Pentru asta incercam sa va ajutam sa treceti peste emotiile cauzate de un castig sau de o pierdere si sa pariati constant cu aceasi precizie castigatoare.

Forumul site-ului nostru va pune in contact cu comuniattea de pariori romani, despre care trebuie sa stiti ca in plan international conteaza destul de mult Va dorim mult succes in plasarea pariurilor! Puteti vizita site-ul aici!

Tags: rezultate live, cote luni, cote marti, cote miercuri, cote joi, cote vineri, cote sambata, cote duminica, predictii fotbal, predictii , livescore , football livescore , tennis livescore , rezultate in direct , biletul zilei , Pariul Live, Pariul Sigur, Bonusuri, download muzica, download filme, download mp3, muzica, Predictii Fotbal, Predictii, Referate Scolare, Muzica, Pariuri Sportive, Pariuri Online, Case de Pariuri, Pariuri, Biletul Zilei , Predictii Sportive, Biletul Zilei, Clasamente, Pariuri Sportive, Clasamente Fotbal Rezultate Live Fotbal , rezultate live tenis , rezultate live hochei , rezultate live baschet , rezultate live handbal , rezultate live nfl , rezultate live rugby . Biletul zilei , sistemul martingale , planul miza , sfaturile noastre , criteriul kelly .

duminică, 22 martie 2009

Batalii crancene pe fronturile pesediste

Ca in fiecare luni, dupa sedinta liderilor pesedisti, si saptamana aceasta Mircea Geoana a dat de stire norodului ca porneste la lupta. Miza bataliei saptamanale este, de data
asta, declansarea anticipatelor.

Intr-o saptamana, Nastase, Hrebenciuc, Dragnea si Dancu trebuie sa prezinte un calendar al alegerilor inainte de termen si consecintele acestora, precum si strategia de urmat. Geoana a spus ca motiunea de cenzura a fost doar "evocata" printre posibilitatile de deblocare a crizei politice. Asa o sa-i ramana si numele, dupa ce Ion Iliescu a combatut-o cu manie la Consiliul National! De altfel, presedintele PSD nu doar ca a fugit ca dracu' de tamaie de propunerea PD-L ca Guvernul Tariceanu sa fie daramat cu motiunea, prost intitulata, "Tariceanu, da banii inapoi!", dar l-a mai pus Necuratul s-o faca si pe desteptul. Ceea ce potrivit unei etichetari mai vechi a aceluiasi Iliescu nu e cazul. Nici mai mult, nici mai putin, Geoana a afirmat public, si in mod repetat, ca PDL si Traian Basescu "au obligatia sa ne spuna clar si raspicat ce facem a doua zi dupa motiunea de cenzura". De unde obligatia asta? De ce nu ne-o spune el?
E clar ca iar a vorbit gura fara dumnealui. Pai cum s-o fi simtit domnul Iliescu cand a vazut cui cere sfaturi? Dar proaspatul presedinte al Consiliului National? Sigur ca-i mai pregatesc o papara ca cea pe care i-au servit-o la Consiliul National. Si apoi, cei doi nu i-au spus-o inca verde in fata ca nu-l vor mai lasa multa vreme sa se joace de-a seful prin Kiseleff, pe cand Basescu i-a zis-o franc si repetat ca nu-l va pune in veci prim-ministru. Deci, iarasi a gresit andrisantul.
Asta a fost lupta de luni. Marti, alta zi, alta batalie. Razboiul lui Mircea Geoana continua in Senat unde se discuta motiunea simpla a PSD, inspirat intitulata "Stop degradarii nivelului de trai! Stop iresponsabilitatii din sectorul energetic!". Conceput sa nu deranjeze prea tare cabinetul PNL - deh doar au scos impreuna PD de la guvernare si pe Basescu, pentru o luna, de la butoane - dar sa dea si impresia ca PSD e cat de cat in opozitie, textul era plin de banalitati. Cateva exemple de ce ii cerea Guvernului: "luarea de masuri imediate pentru protejarea puterii de cumparare a cetatenilor", "raport privind starea de sanatate
a tinerei generatii", "negocieri reale cu Federatia Rusa pentru stoparea cresterii pretului la gazele naturale
", bla, bla. Culmea surprizei pentru pesedisti, ministrul Finantelor ia joaca in serios si tavaleste pe jos cu initiatorii si cu ultima lor guvernare. Ba ii cauta si la aritmetica, amintindu-le de "vestita paradigma a numararii oualor". "Din 2004 ati numarat ouale de doua ori", nu s-a abtinut Vosganian sa nu faca referire la "aroganta" lui Nastase. Bulversat, Geoana nu are alta replica decat sa-l invite pe ministru sa reinvete mersul pe jos intre Guvern si Parlament (pe Calea Victoriei??), sa mai vada si el cum traiesc oamenii. Curat traseu social-democrat! Mama ei de burghezie de partid, domnule Iliescu!
Simultan, alte fronturi pesediste, alte lupte. La Kiseleff la poarta bat recuperatorii de la "Urban", cerand banii pe 17000 de caciulite electorale, despre care prin 2006 Geoana zicea sa le platesca Nastase din buzunar. Acum trezorierului Aristide Roibu cererea i s-a parut cam suburbana. Corect, ia sa fi venit "Urban" dupa bani prin 2004. De ce controale ar fi avut parte...
La CamerA, PSD se comporta ca la putere, votand ordonantele de reorganizare a Guvernului pe care le respinsese anul trecut, sustinand, atunci, ca efectul era cel al unei motiuni de cenzura. La aceeasi ora, la Senat in Opozitie, iar la Camera frate cu guvernarea, iata adevarata performanta politica!
Dar Incununarea luptelor pesediste de marti a venit tot de la deputati. Unde Adrian Nastase si-a trecut initiativa de modificare a Codului de Procedura Penala prin care aparatorul invinuitului sau inculpatului va putea sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala, chiar si la ascultarea telefonului clientului. Dibace lucratura, mester nepotul matusii! Totusi, a primit si o veste proasta: Dosarul "Flota" s-a inchis! "Zambaccian" abia se redeschide.

Cu Fordul vopsit prin Europa

Să învăţăm să fim europeni inteligenţi, nu fanarioţi şmecheri!

Metehnele fana­riote ale­ le­gi­slaţiei noas­tre au fost vop­si­te degeaba­ în culori europene. Încă un exemplu concret: "Cazul Ford
". Am fost şmecheri şi i-am adus la noi, momindu-i cu facilităţi de 27 milioane de euro. Tot şmecheri am fost şi când am adus Nokia.

La fel am vrut să facem şi cu Antibiotice Iaşi. Legislaţia noastră permite, deci nu e ilegal. Ei, uite că e! Comisia Europeană a demontat şmecheria ro­mânească, bătându-ne obrazul.

"Ajutorul ilegal de 27 mi­lioane de euro este di­ferenţa dintre preţul de piaţă şi suma plătită de cum­părător", declara, în­­ văzul lumii, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Johannes Laitenberger.
Dar noi continuăm să fim şmecheri şi răs­pun­dem: "Penalizarea sau reevaluarea (…) este un preţ mic pentru un proiect de o asemenea anvergură. Decizia Comisiei Europene este o chestiune minoră în comparaţie cu proiectul pe care Ford îl gândeşte la Craiova", declara ieri un oficial român.

În paralel, Consiliul­ Judeţean Cluj anula, ieri, facilităţile acordate concernului Nokia după tiparul Ford. Tot ieri, şi tot în paralel, guvernul a anunţat revocarea privatizării Antibiotice Iaşi, care se voia tot după tiparul Ford. În acest ultim caz, Comisia Europeană chiar avertizase Bucureştiul că ar putea deschide o investigaţie în cazul în care cumpărătorul va primi ajutoare de stat nenotificate. Însă Bucureştiul nu a crezut până nu s-a fript cu Ford. Tot ce am arătat până acum sunt detalii tehnice
. Mai grav este că nu putem să înţelegem că şmecheria de tip fanariot face parte dintr-o altă cultură decât cea a Uniunii Europene.

Acum vorbim despre concurenţă loială, dar mai ales despre concurenţă neloială. Acum trebuie să ne raportăm la reguli, cutume şi relaţii în interiorul Uniunii. Trebuie să mai ţinem cont şi de alţii. Nu am ţinut cont de Germania când i-am lăsat 3.000 de şomeri în curte, acordând facilităţi concernului Nokia.

Nu am prevăzut reac­ţia altora şi nu ne-am pregătit pentru ea. Berlinul s-a înfuriat şi a dat cu pumnul în masă la Bruxelles şi la Strasbourg.

Drept urmare, Comisia Europeană a trebuit să investigheze nemţeşte cele trei investiţii pregătite după tipar dâmboviţean. Evident, o analiză mai atentă a Comisiei a scos la iveală o serie de "probleme tehnice".
Or, tocmai asta re­fu­zăm noi să învăţăm, că în spatele unor astfel de probleme se ascund multe altele. Să învăţăm să fim europeni inteligenţi, nu fanarioţi şmecheri!

Civilizatia mall-ului. Baaarrrrr….

Inca 350.000 de metri patrati de spatii comerciale vor fi la dispozitia celor care locuiesc sau au treburi prin Capitala, in nu mai putin de sase mall-uri, construite in diferite zone bucurestene. Cele doua mall-uri, Vitan si Plaza Romania, s-au dovedit insuficiente pentru valul de cumparatori, cinefili, gura-casca. Mall-isti, intr-un cuvant.
Civilizatia mall-ului pare sa ne fi acaparat pe toti cei care mai speram ca, odata cu ridicarea unor constructii
cu infatisare occidentala, din sticla, metal, cu lifturi, muzica, spatii aerisite, ce te indeamna la consum, se va civiliza si comertul nostru, fost socialist, fost buticar, de tranzitie.
Semnele sunt insa cat se poate de proaste in aceasta privinta. Observam in special in perioadele de promotii
si soldari. Peste tot in lume acestea se traduc prin perioade in care cumparatorii pot face achizitii pe care nu si le-au permis un an intreg. Se poate ajunge la preturi rezonabile pentru oricine, la produse
de calitate, fie ca este vorba despre calculatoare
, frigidere, plasme, telefoane celulare, locuinte, excursii, pana la haine, accesorii si cosmetice.
Cultura mall-urilor si a hipermarketurilor nu a imbunatatit decat in prea mica masura sistemul nostru comercial. Mai mult decat atat, sunt extrem de multe branduri americane si europene care nu ne considera o piata de desfacere destul de matura. Cumparam mult, dar de proasta calitate, snobismul e alimentat de facaturi, iar consumatorul se multumeste cu ceea ce gaseste in primele magazine de galerie vizitate ori in recomandarile, uneori interesate, ale revistelor de profil.
De ce m-am oprit, azi, asupra acestui capitol imobiliaro-comercial? Pentru simplul motiv ca el ne arata, cu claritate, stadiul economic in care se afla Romania. Romania cea interesata si care se crede si interesanta, ca pozitie, in problema Kosovo, un Kosovo ai carui locuitori folosesc de mult timp marca germana, iar ulterior euro, niste amarati, dar nascuti cu „drogul“ Occidentului in sange.
Iar noi nu reusim sa ne depasim stadiul de pamant virgin, populat doar de aborigeni subnutriti, cu gusturi indoielnice, carora le fac americanii McDonald’s, chinezii angrouri si francezii body-shopuri. Vin evrei, turci, arabi si ne construiesc mall-uri, bravo lor!, iar noi ne napustim in ele, atat stim sa facem, rusine noua!, uitand ca cea mai de pret valoare umana pe care am primit-o la nastere este de a alege.
Si in imobiliare, si in finante, si in privinta mediului, aleg altii pentru noi, ne invata cum sa traim, cum sa consumam, ce sa ne placa, ce sa ne vina bine, ce sa citim, asta daca mai avem timp si pentru asa ceva, ce sa mancam si, incet-incet, cum sa gandim.
Daca epoca vilelor rasfirate la marginea marilor orase a cam trecut, dezvoltatorii orientandu-se acum catre blocurile cu apartamente de lux, mai aproape de zona zero a oraselor, din cauza aglomeratiei de la iesirile si intrarile urbane, cred ca si timpul culesului fara discernamant a trecut, a venit si momentul marilor alegeri in viata, in care putem spune da sau nu, in cunostinta de cauza.
Experienta de 18 ani in economie de piata bajbaita ar trebui sa-si spuna cuvantul. Daca vom mai lancezi inca 20 de ani la stadiul de shaormareala, sa nu ne miram ca Bulgaria ne va ajunge si chiar ne va depasi, in saltul nostru imberb spre bunastarea europeana. Din care nu ne-am infruptat cu niciun fond, anul trecut, si nici in 2008 nu parem prea zglobiu de interesati.

România, în afara jocului gazelor naturale. Adrian Cioroianu nici nu sesizeaza!

Este tot mai clar ca România ramane în afara jocurilor de pe piata gazelor naturale. Ca si în alte cazuri, politica noastra externa îl are pe starul Adrian Cioroianu, mai atent la cât de aranjata ii e frizura, decât la jocurile marilor puteri. De câtiva ani mizam pe o singura carte - proiectul Uniunii Europene „Nabucco“, asta în conditiile în care suntem dependenti de Rusia pentru acoperirea consumului de gaze naturale, iar Nabucco pare sa moara înainte de a se naste. Si ce s-a intamplat în ultimele 48 de ore? Viitorul lider de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a facut o vizita-fulger în Belgrad si Budapesta, iar alaturi de oficialii sârbi a semnat un acord de înfiintare a companiei mixte care va construi partea sârba a conductei South Stream, proiectul concurent pentru Nabucco. Iar, la începutul anului, Vladimir Putin si presedintele Bulgariei, Georgi Pârvanov, au semnat si ei un acord privind participarea vecinilor nostri de la sud la acelasi proiect. Exista semnale externe ca si Ungaria se va alatura aceluiasi proiect, însa România, care initial figura ca potentiala tara de tranzit pentru gazoductul ruso-italian, a ramas pe tusa. Si, asa de pe tusa, Adrian Cioroianu, aflat într-un turneu prin Croatia, Muntenegru si Republica Macedonia, le transmite sârbilor, care tocmai semnasera pentru South Stream cu oficialii rusi, ca Bucurestiul vrea sa fie o punte între Belgrad si tandemul UE-NATO. Remarca la fel de inspirata ca si contactul direct din ianuarie de la Bucuresti, dintre Adrian Cioroianu si omologul sau sârb, Vuk Jeremic, atunci când, în Sala Titulescu a MAE, ministrul nostru l-a întâmpinat pe oficialul sârb cu „Vuk, my friend“. „Good point, dle Cioroianu!“. Ati punctat la fel de bine ca atunci când, dupa întâlnirea cu Serghei Ivanov, le-ati declarat jurnalistilor ca prim-vicepremierul Rusiei v-a dat asigurari
ca România nu este discriminata pe criterii politice în stabilirea pretului gazelor. „Good point, din nou!“ Era suficient sa cititi un articol din Nezavisimaia Gazeta, publicat în decembrie 2007. Acolo scrie negru pe alb ca în România pretul gazelor din Rusia poate ajunge anul acesta la 350-370 de dolari pentru o mie de metri cubi, iar în Ungaria, la doar 280 de dolari.

Ca sa nu mai vorbim despre situatia tarilor din fosta URSS. Pentru Georgia, pretul gazelor va fi de 270-280 de dolari pentru o mie de metri cubi. În acelasi timp, pentru tarile care au acceptat trecerea infrastructurii
energetice sub controlul Gazprom, tarifele sunt de 110 si 119 dolari pentru Armenia si respectiv Belarus si 190 de dolari pentru Republica Moldova. Asadar, nu exista discriminare pe criterii politice, cum bine spuneti. Iar dvs. chiar sunteti un specialist în domeniu. Ati demonstrat-o cu ocazia vizitei oficiale în Macedonia, când ati oferit exemplul Georgiei ca tara care nu detine resurse energetice importante, dar care este o zona strategica de tranzit pentru aceste resurse. Doar ca, dupa o ora, purtatorul de cuvânt al ministerului a facut o „mica“ rectificare, precizând ca era vorba despre Azerbaidjan, si nu despre Georgia. Dar, pe lânga aceasta joaca de-a politica externa, realitatea este ca ramânem în afara oricarui joc, si nu doar gafele dvs. sunt cauza.

Intermediarii influenteaza masiv cresterea pretului la gaze
deoarece România nu importa gazul direct de la Gazprom, ci prin intermediul companiei ruso-germane Wintershall sau, mai nou, WIEE sau WIEH din Zug, Elvetia, cu actionari similari. Am ajuns aici din cauza indeciziei politice si a unor interese de moment. Dupa ce în guvernarea CDR, Emil Constatinescu a avut un prim esec cu NATO, rusii au început sa ne curteze si chiar ne-au propus un soi de parteneriat în zona importului de gaze. Dar Radu Berceanu a preferat o afacere
cu Regal Petroleum, firma care sustinea ca are rezerve în Ucraina, dar care, de fapt, se pare ca fura din conductele de la Gazprom. Iar undeva în spate s-a imprimat numele controversatului Frank Timis. Evident, rusii au aflat si ne-au închis robinetul. A urmat guvernarea PSD, când rusii ne-au propus un nou parteneriat, cerând în schimb depozitul
subteran de gaze de la Margineni, pe care acum si-l doreste Dinu Patriciu. I-am refuzat si de atunci cumparam gaze de la Gazprom prin intermediari. Lucrurile s-au înrautatit în ultimii ani si nu pot fi ignorate aici gafele ministrului Cioroianu si nici declaratia presedintelui Traian Basescu despre „Marea Neagra nu e lac rusesc“. Efectul este ca România plateste intermediarului WIEE un pret cu aproape 100 de euro mai mare decât cel la care compania cumpara gazul de la Gazprom. Astfel, compania intermediara câstiga, dupa unele calcule destul de avizate, circa 800 milioane de dolari, suma ce ar putea ramâne în buzunarele românilor daca s-ar stabili o relatie directa cu Rusia. Sau poate ca din cele 800 de milioane câteva mai ajung si prin România. Oricum altii membri UE, precum ungurii, grecii, italienii si francezii, au acorduri foarte profitabile cu acelasi Gazprom. Doar România si Polonia au ramas izolate, cu gândul la Nabucco, iar ceilalti parteneri europeni, mult mai pragmatici, au uitat de sperietoarea „Razboiului Rece“ si au înteles ca Europa este oricum dependenta de gazul rusesc si ca aceasta dependenta va creste.

Zestrea, darul şi primarul

Capitala e ca o fată bătrână, grasă, boccie, pe care nu vrea sau nu poate nimeni s-o ia de nevastă. Deşi fata asta are o zestre (buget) de 1.300 de miliarde de euro, Feţii-Fru­moşi din marile partide fug de ea ca de tămâia DNA. La PDL potenţialii candidaţi sunt, în ordinea preferinţelor partidului, Videanu, Blaga, Negoiţă de la sectorul 3 şi vicele Mur­geanu. Toţi au un avantaj enorm la start. Un bucureştean din trei, când votează, nu se uită la faţa omului, ci la culoarea sacoului de partid al candidatului.

Un extrateres­tru cu antene teleportat în Bucu­reşti va fi OK cu o singură condiţie – să fie portocaliu, nu verde. Dar PDL are o problemă. Adriean Videanu, după ce şi-a făcut poftele cu Capitala, după ce i-a dat borduri late şi i-a legat trompele traficului se vrea oriunde, ba ambasador, ba preşedinte de partid, numai la Primărie nu. Blaga, fire mai milităroasă, e îngrozit de haosul administrativ din primul oraş al ţării, şi se visează premier.

Sau, dacă asta nu se poate, la Interne, unde măcar e ordine şi disciplină. Negoiţă e mulţumit în arealul lui. Toţi sunt politicieni capabili care şi-au dat seama de un lucru. Primăria Capitalei, a patra funcţie din stat, e o fundătură politică. Primari tip Lis, sau Halaicu au plătit liniştea financiară obţinută în timpul mandatului cu retragerea din viaţa publică. Ciorbea, primarul premier, a dispărut aşa de repede încât nici nu şi-a dat seama ce se petrece cu el. Singurul care şi-a înfruntat destinul prestabilit a fost Traian Băsescu. Actualul preşedinte, animal politic de rasă, a avut inteligenţa să intre în război total cu un Consiliu General controlat de PSD. Disputa a devenit una de nivel înalt, între partide.

Nivelul a fost atât de înalt, încât nu s-au mai văzut chestiuni mărunte, cum ar fi traficul de coşmar, câinii, gropile, pasajul sau poluarea. Dar, pentru a reuşi asta, trebuie să fii Băsescu, ceea ce nu e cazul cu cei trei. De exemplu Adriean Videanu ştie că ar trebui să explice un lucru simplu
: dacă masterplanul său e îndeplinit 100% succesul înseamnă că până în 2013 viteza de deplasare a maşinilor în Bucureşti va scădea cu doar 20 la sută. Mai rămâne Murgeanu care vrea, dar nu poate. Viceprimarul Capitalei a bifat la TV inundaţii, înzăpeziri, conducte sparte, dar are o bilă neagră de la CNSAS. Bila
asta a transformat-o într-o ghiulea mediatică legată de picior după scandalul înregistrării contracandidatului Elenei Băsescu.

La PSD Sorin Oprescu poate, dar n-are încă unde. „Casa” partidului în Capitală, organizaţia PSD Bucureşti, e în mâna lui Vanghelie. Primarul „care este” a reuşit doar să dea cărţi de joc pe post de ajutoare sociale şi să organizeze Vanghelioane, aşa că stă catastrofal în sondaje. Totuşi, asta nu-l împiedică să viseze şi să fie gelos pe contracandidaţi. Doctorul Oprescu, om păţit, care a mai fost „operat” odată de numita organizaţie, nu vrea să se aventureze.

La PNL Ludovic Orban vrea, dar calul liberal nu mai mănâncă demult jăratic. În rest, intrăm în categoria „poate, dar n-are cu cine”. Un bun exemplu este Cosmin Guşă, care are notorietatea necesară, dar şi-a asigurat doar sprijinul mărunt al ecologiştilor. Mai sunt apoi aşa-zişii independenţi, de tipul lui Silviu Prigoană, gunoierul monden. Dar oricât de independenţi ar fi, sprijinul vital al unui partid mare înseamnă anumite obligaţii ce trebuie onorate ulterior. În aceste condiţii Capitala are toate şansele să încheie iar o căsătorie din interes. Nuntaşii, locuitorii Capitalei, vor petrece iar o zi la vot, apoi vor înjura şi vor da „darul” aiurea, prin taxe şi impozite, patru ani la rând.

General de 55.000.000 euro

Conform declaraţiei de avere, fostul tehnician al echipei naţionale de fotbal a României, devenit de curând senator PSD de Ilfov, are peste 55 de milioane de euro.

Declarat antrenorul de fotbal al secolului trecut, Anghel Iordănescu se numără printre cei mai bogaţi oameni din sportul românesc. După ce şi-a câştigat gradul de general de armată pe terenul de fotbal, Iordănescu a renunţat de ceva vreme la antrenorat, devenind senator PSD în urmă cu doar câteva săptămâni.

Deşi nu i-a plăcut niciodată să vorbească despre banii pe care îi are, „Tata Puiu“, aşa cum îi spuneau tricolorii, a fost obligat să îşi depună declaraţia de avere, care a fost postată oficial pe site-ul Senatului abia ieri, după insistenţele EVZ, deşi termenul de depunere expirase. Conform acestui document
, fostul mare antrenor are o avere fabuloasă, ce se apropie cu uşurinţă de 55 de milioane de euro.

47.900 de metri pătraţi de teren în Pipera!

Milioanele de dolari câştigate de „Tata Puiu“ pe banca tehnică a formaţiilor pe care le-a antrenat, printre care Steaua, Rapid, naţionala României, reprezentativa Greciei, dar şi câteva grupări arabe, au fost investite inteligent în afaceri imobiliare, domeniu în care preţurile au explodat în ultimii ani. Astfel, averea antrenorului de numele căruia se leagă cel mai important succes al tricolorilor, locul 5 la Cupa Mondială din SUA (1998), a sporit considerabil.

Totuşi, Iordănescu n-a fost niciodată cel mai bine plătit antrenor român de fotbal, fiind devansat de Mircea Lucescu, care încasează trei milioane de euro pe sezon la formaţia ucraineană Şahtior Doneţk. Formularul standard privind declaraţia de avere s-a dovedit neîncăpător pentru Iordănescu, la capitolele „Terenuri“ şi „Clădiri“, el fiind nevoit să depăşească spaţiul alocat rubricilor respective.

Numai terenurile pe care le-a achiziţionat în cele mai scumpe zone ale Capitalei, Pipera, Ştefă- neşti, Corbeanca şi Snagov, valorează peste 45 de milioane de euro. În fapt, doar suprafeţele de teren deţinute în Pipera totalizează 47.900 de metri pătraţi, la care se adaugă alţi 39.000 de metri pătraţi proprietate personală în Ştefăneşti, 4.000 de metri pătraţi la Breaza, în Prahova, 2.000 de metri pătraţi la Corbeanca şi încă 1.000 de metri pătraţi la Snagov.

„Tata Puiu“, şase case

La capitolul clădiri, Iordănescu a precizat că deţine patru case în Bucureşti, o super-reşedinţă în Pipera de 1.700 de metri pătraţi, pe strada Iancu Nicolae, plus
două case de vacanţă, la Snagov, respectiv Breaza. O parte dintre aceste case sunt însă închiriate. De altfel, la rubrica „Venituri din cedarea folosinţ ei bunurilor“, fostul selecţioner menţionează că încasează 180.000 de euro pe an din închirieri.

Fostul mare fotbalist şi antrenor e, totodată, proprietarul hotelului „Belvedere“ din Predeal. Tată a patru copii, Anghel Iordănescu (58 de ani) a pus de o parte şi ceva bani gheaţă, având în conturile de la diverse bănci sume de 310.000 de dolari, 25.000 de euro şi 300.000 de lei. În plus, proaspătul senator are un cont în dolari în Elveţia, la care nu a precizat însă suma, deşi legea îl obligă!

Avere de patru ori mai mare decât se ştia

Participant la alegerile generale din 2004 pe listele PSD Ilfov, fostul internaţional a pierdut la mustaţă un loc de senator, după redistribuirea voturilor. Ca urmare a retragerii lui Teodor Filipescu, din motive de sănătate, „Tata Puiu“ a fost propulsat acum în Senatul României, pentru un mandat de aproximativ nouă luni. General în rezervă, Iordănescu are o pensie anuală de la armată de 25.200 de lei.

El este proprietarul a trei maşini de lux: Audi Q7, BMW X5 şi Kia Sorento, care, împreună, valorează peste 200.000 de euro. Un tip discret şi foarte credincios, Anghel Iordănescu n-a făcut niciodată paradă cu banii săi, aşa cum se obişnuieşte în lumea fotbalului, încercând chiar să-şi ferească averea de ochii lumii. În ultimul Top 300 Capital, averea lui Iordănescu era evaluată la doar 18 milioane de dolari.

PERLA COROANEI

Vilă cu peste 30 de camere în Pipera

În 2003, Iordănescu a terminat de finisat, în Pipera, o vilă uriaşă, cu peste 30 de încăperi. Pentru că, trei ani mai apoi, a luat decizia de a pleca din ţară (generalul a luat calea Emiratelor Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Ain, ultima echipă pe care a pregătit-o în carieră, în baza căruia a încasat un salariu de 1,9 milioane de dolari pe an), a decis să închirieze imobilul situat în vecinătatea vilelor deţinute de Gică Hagi, Gabi Balint şi Victor Piţurcă.

În casa din Pipera a lui Iordănescu a funcţionat multă vreme sediul firmei MTS Leasing, care a înşelat foarte mulţi români pe care i-a amăgit cu promisiuni că vor avea şi ei vile în Pipera. Respectiva firmă germană, ai cărei acţionari au fost daţi în urmărire prin Interpol, îi achita lui Iordănescu o chirie de 12.000 de dolari pe lună. După ce s-a descotorosit de nemţi, Anghel Iordănescu a închiriat vila fundaţiei „Mark Twain“, în cadrul căreia funcţionează un campus şcolar format din clase de gimnaziu şi un liceu internaţional bilingv.

Camerele vilei au fost transformate în săli de clasă. „Şcoala poate găzdui, în acelaşi timp
, peste 100 de copii!“, susţine Paul Stecoza, directorul fundaţiei. Vila se întinde pe o suprafaţă de 1.700 de metri pătraţi, iar gazonul arată ca o masă de biliard. „Copiii au loc berechet pentru a se juca. Curtea măsoară 12.000 de metri pătraţi“, susţin actualii chiriaşi. Fundaţia îi plăteşte chirie lui Iordănescu câteva zeci de mii de euro pe lună.

PROPRIETĂŢI

Generalul are case în tot Bucureştiul

Despre Anghel Iordănescu se spune că este o persoană îndrăgostită de bani. Cel mai de succes selecţioner din istoria României a preferat să-şi investească banii câştigaţi din fotbal cu precădere în afaceri imobiliare. Încă de la începuturile vieţii sale de om de afaceri, Puiu şi-a înmulţit averea în acest domeniu.

Mai întâi, şi-a construit o vilă la munte, a achiziţionat un hotel la Predeal, a ridicat o casă de vacanţă la Snagov şi a devenit proprietarul unei scări întregi de bloc
în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti. Treptat, Iordănescu şi-a extins dominaţia în zona Băneasa-Pipera, unde a cumpărat terenuri. Iordănescu locuieşte într-un duplex situat în Drumul Sării, pe care-l împarte cu pesedistul Gabriel Oprea (fost prefect al Capitalei şi finul său).

Tehnicianul şi-a vopsit casa în portocaliu, culoarea Alianţei D.A., rivalii politici ai PSD-ului, motiv pentru care a devenit ţinta ironiilor în partid. În Drumul Sării mai au case Florin Prunea, Marius Lăcătuş şi Dorin Mateuţ. Eduard Iordănescu, fiul cel mare al generalului, a comentat ieri declaraţia de venit a tatălui său: „Din calculele mele, tata n-are mai mult de 50 de milioane de euro“. Edi calcă apăsat pe urmele înaintaşului său, dedicându- se, la rândul lui, afacerilor imobiliare.

Averea generalului

> TERENURI: 45 de milioane de euro

> CASE + HOTEL: 8,5 milioane de euro

> CONTURI: 320.000 de euro (pentru contul din Elveţia nu este precizată suma)

Manual de osanale pentru tovarasul Nicolae Ceausescu

Vreme de peste trei decenii, Virgil Ierunca a adunat textele cele mai reprezentative pentru conturarea cultului lui Ceausescu si pentru servilismul pe care acesta s-a cladit, republicindu-le in principal in revistele din exil. Astazi, textele din „Antologia rusinii“ a lui Ierunca au fost culese din aceste publicatii si adunate intr-un volum sub egida Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc (INMER), care urmeaza sa apara in cursul acestui an. Antologia releva faptul ca foarte multi dintre cei numiti „scribii rusinii“ activeaza inca in domenii precum mass-media, politica, teatru, literatura. „Virgil Ierunca sperase, probabil, ca intr-o buna si demna zi pentru intelighentia romana numele inventariate de el in «Antologia rusinii» sa reprezinte un exemplu de neurmat pentru viitorii scriitori si artisti. Din nefericire, timpul
nu i-a dat dreptate“, remarca in prefata cartii Nicolae Merisanu si Dan Talos, cei care au realizat culegerea si editarea textelor pentru INMER.

„Antologia rusinii“ a inceput sa apara in 1957 in Franta, in revista „Romania muncitoare“, unde, de altfel, Virgil Ierunca a insotit textele „rusinoase“ de citeva texte proprii, programatice. „Ea va inregistra - cu cel mai mare dezgust - acele texte care vor iesi din comun prin stupiditatea, servilitatea si neobrazarea lor. Ca intr-un fel de oglinda a degradarii vor figura aici cei care si-au pierdut nu numai constiinta, ci si masura. Masura supuseniei lor fata de regimul care a rapit Romaniei libertatea ei de a fi. De textele acestea, dar nu numai de ele va trebui sa ne amintim bine atunci cind vom incheia socotelile cu cei care azi intrec masura propriei prostitutii spirituale“, spunea Virgil Ierunca in noiembrie 1957. In 1959, Ierunca i-a taxat din nou pe „acei scriitori care si-au arvunit constiinta si s-au pus cu trup si suflet in slujba depravarii oficiale. Fapta lor de mirsavie fara capat nu e rascumparata - in peisajul moral al tarii - decit de confratii lor care tac, cei mai multi in temnite si lagare, si care de fapt sint singurii care fauresc in clipa de fata viitorul spiritual al Romaniei“. Doi ani mai tirziu, el remarca ca „antologia devine si neincapatoare, si depasita“ intrucit „valurile de rusine au napadit si au intrecut cu mult vocatia de supusenie a fostilor scriitori romani, deveniti argati oficiali ai cuvintului stapinirii. O continuam totusi dintr-o traditie si a dispretului, si a amaraciunii“. Ulterior, rubrica a fost tinuta, pina in octombrie 1989, in citeva publicatii din exil - „Ethos“, „Limite“, „Contrapunct“ si „Lupta“/“Le combat“-, unele texte fiind citite si de la microfonul Europei Libere.

In „Antologia rusinii“ au aparut de-a lungul a 32 de ani sute de nume. Unii dintre cei aratati cu degetul de Ierunca au facut cariera cu astfel de texte, aparitia lor nefiind o surpriza pentru nimeni. E vorba de nume precum Eugen Barbu, Adrian Paunescu, Mihai Beniuc, Corneliu Vadim Tudor, Valeriu Ripeanu (fost cenzor) sau Dumitru Popescu. De asemenea, nu este surprinzatoare nici aparitia in aceasta selectie a unor mari artisti care nu s-au ferit sa-si asume compromisurile pe care le-au facut cu regimul, precum actorii Radu Beligan si Mircea Albulescu sau pictorul Dan Hatmanu. Printre cele mai surprinzatoare texte se numara cel al lui Nichita Stanescu, in care sint preamarite „tezele din Iulie“, si cele ale savantilor Henri Coanda si George Emil Palade, ultimul fiind singurul roman laureat al Premiului Nobel, care era stabilit de mult in Statele Unite. Astazi, multi dintre cei care au aparut in „Antologia rusinii“ spun ca nu aveau de ales. „Eram obligati si pe linie de uniune, si pe linie de partid. Uneori veneau chiar cu textele si cereau doar un consimtamint formal“, spune pictorul iesean Dan Hatmanu, unul dintre cei mai cunoscuti portretisti ai cuplului Ceausescu. „Toata lumea trebuia sa scrie astfel de texte“, justifica si analistul politic Dan Pavel, aratind ca, „in perioada in care eu scriam la «Viata studenteasca», aveam ambitia de a revolutiona marxismul“. Tudor Octavian sustine insa ca in „Flacara“ textele laudative erau copiate din „Scinteia“. „Prin repartitie, in fiecare saptamina, cineva trebuia sa faca o dare de seama despre vizitele tovarasului“, relateaza el, subliniind ca marginalizarea sa in 1980 de catre Adrian Paunescu, care l-a trimis la revista „Rebus“, i-a salvat biografia. „M-am strecurat“, conchide el.

*
Acuzatii de cenzura

Publicarea „Antologiei rusinii“ sub forma de volum a fost ideea directorului INMER, Dinu Zamfirescu. Nicolae Merisanu si Dan Talos, cei care au cules textele, il acuza insa acum ca a incercat sa cenzureze aparitia a sapte nume: Daniela Crasnaru, Dan Berindei, Constantin si Dinu C. Giurescu, Serban Cioculescu, Domokos Géza si Szász János. „Este de neinteles ca cel mai reprezentativ exilat sa fie cenzurat de un fost detinut politic. Ne intrebam daca il constringe cineva, e santajat sau are un interes“, spune Nicolae Merisanu, revoltat si pentru ca i-a fost refuzata publicarea unei recenzii a cartii in Caietele INMER. Dinu Zamfirescu sustine insa ca nu a pus problema scoaterii unor nume din lista, ci doar a avut o discutie despre constringerile sub care au scris unii autori textele cu pricina. „Serban Cioculescu, de pilda, avea un frate, Radu, care a fost inchis si a si murit in inchisoare. Sotia lui Dan Berindei era in inchisoare, iar el avea de crescut doi copii
. Oameni ca acestia au fost supusi la mari presiuni“, argumenteaza Dinu Zamfirescu, care asigura ca „Antologia rusinii“ va aparea in forma integrala cind INMER va contracta o editura.

Alexa VISARION, regizor

„Baza ideologica a teatrului este marxismul. Societatea nu exista in afara oamenilor, iar ei nu se pot defini decit social. Semnificatia teatrului politic conduce, evident, spre relevarea prometeismului social: teatrul politic nu deformeaza realitatea, ci, in spiritul filozofiei marxiste, tinde sa o revolutioneze prin activitatea omului social.“

(„Scinteia“, 18 mai 1978)

Tudor OCTAVIAN, publicist

„Coloanele de demonstranti care de ziua eliberarii Romaniei de sub dominatia fascista raporteaza conducerii de partid si de stat, celui mai vrednic fiu al natiunii, tovarasul Nicolae Ceausescu, rezultatele concrete, palpabile ale unei politici de constructie multilaterala, aratind in fiecare domeniu al vietii economice cum sporeste cantitatea de bunuri si cum se perfectioneaza nivelul de trai, arata, in fapt, ideile noi de care se lasa patruns omul muncitor, un chip al formarii omului nou.“

(„Flacara“, 25 august 1977)


Dan PAVEL, analist politic

„Numai perspectiva istoriei unitare, unice, poate sa asigure posibilitatea intelegerii procesului istoric de faurire a Partidului Comunist Roman, a singurei forte politice consecvent revolutionare ce a inteles ca reprezinta interesele unui intreg popor, forta capabila sa infringa inertia istorica a exploatarii omului de catre om.“

(„Faurirea omului nou - Faurirea noii societati“, „Viata Studenteasca“, 29 iulie 1987)

Adrian PAUNESCU, poet, senator

„Ca daca-n Romania nu-si are loc abuzul,/ Si se viseaza visul de a trai frumos/ E pentru ca el, primul, si-a aplecat auzul/ Spre muma-tara si spre durerile de jos./ El ne facu mai liberi si mai cu rost pe lume,/ Precum ne puse-n fata oglinda sa vedem/ Erorile cu nume si cele fara nume.../ De legea lui severa erorile se tem.“

(„Un cintec“, „Scinteia“, 26 ianuarie 1973)


Mihai TATULICI, teleast

„Din aceasta idee, a secretarului general al partidului, s-a nascut o noua generatie a santierelor, o generatie devotata meseriei ei si menirii ei. Ca scriitor, am avut ocazia sa verific ce nou cimp de investigare literara a deschis aceasta noua realitate a santierelor tarii. Nu e vorba numai de ritmul foarte inalt al muncii pe aceste santiere; nu e vorba numai de entuziasmul oamenilor, ori numai de numeroasele momente de eroism, devenite fapt cotidian. (...) Dar este vorba, mai ales, de faptul ca oamenii despre care vorbesc au invatat, pe aceste santiere, ca ei nu fac numai zidarie, ci si zidire, ca ei nu inalta numai ziduri, ci fac, pur si simplu, munca de inaltare.“

(„Luceafarul“, 28 ianuarie 1978)

Dan HATMANU, pictor

„Incercind sa fac in ulei portretul lui Nicolae Ceausescu, dupa diferite fotografii, mi-am dat seama ca intimpin mari dificultati. Atunci am abandonat pozele si am continuat lucrul din memorie. Simteam cum se contureaza din ce in ce personalitatea acestui om deosebit; il vedeam in minte, deoarece il purtam in minte, asa cum toti il purtam, dupa cum si dinsul ne poarta pe toti, realizindu-se astfel sudura dintre popor si conducator. Il purtam in noi, in gindurile si inimile noastre, fiindca este al nostru, ridicat din noi, fiindca lupta pentru cauza noastra. (...) Il simtim ca pe un frate si ca pe un parinte.“

(„Arta 77“, 11/1977)

Daniela CRASNARU, poeta

„De-am inteles aceasta, vom sti cu gind si fapta/ Mai liberi si mai demni pornim in viitor/ Un viitor spre care se indreapta/ Avind in fruntea sa/ Un OM DEPLIN, cu gindul si simtirea/ Calauzite pururi de o dreapta stea./ Un OM care inalta de o viata/ Catre lumina steagul tarii sale./ Noi toti, cu bucurii si cu necazuri,/ Ne-aflam loc in inima
sa mare!“

(„Noi toti intr-o singura inima“, „Luceafarul“, 16 ianuarie 1978)

Nicolae BALOTA, scriitor

„Va fac o confidenta pe care va rog sa n-o luati ca pe un compliment, pentru ca eu, inainte de toate, ramin un scriitor, adica un martor al istoriei. (...) El, acest curaj al acestui mare barbat, ne tine treji in fiecare minut al existentei noastre. Daca toate fumurile patriei se ivesc in fiecare zori de zi sub geana soarelui, este si pentru ca acest om exista. Daca avem pe masa
piinea de fiecare zi, buna-rea, cum este, ca nu toate zilele si anii nostri sint sarbatoare, asta se datoreaza si acestui vajnic barbat. (...) El nu poate fi comparat decit cu marii barbati ai antichitatii, cu acei sefi de cetate despre care Plutarh spunea ca «sint ai cetatii si deasupra cetatii».“

(„Tribuna Romaniei“, 15 februarie 1973)

Ion CRISTOIU, jurnalist

„Socialismul romanesc de dupa Congresul al IX-lea al PCR se defineste prin intemeierea actiunii politice atit individuale, cit si colective pe o conceptie teoretica de ansamblu asupra lumii. Toate marile momente ale practicii sociale de dupa 1965 au fost rodul nu al unui pragmatism ingust, supus conjuncturii, ci al unei viziuni profunde asupra realitatii nationale si internationale. O viziune in care se regasesc dialectic indrazneata prospectare a faptelor si respectarea principiilor fundamentale ale conceptiei revolutionare.“

(„Adevarurile literaturii“, „Romania Literara“, 12 mai 1988)


Dan BERINDEI, istoric

„Exploatarea a fost inlaturata, noua societate romaneasca nu mai cuprinde decit clase si categorii sociale care actioneaza unite urmarind teluri comune revolutionare. Sub steagurile Romaniei socialiste poporul roman si-a gasit cadrul plenar de afirmare multilaterala a milenarei sale unitati, pasind cu fruntile spre viitorul luminos al patriei.“

(„Scinteia Tineretului“, 13 octombrie 1978)

Dinu C. GIURESCU, istoric

„Istoria capata noi dimensiuni si prin telurile esentiale ale prezentului, formulate de Secretarul General al Partidului si care-si gasesc materializarea in constructia tarii.“

(„Saptamina“, 26 ianuarie 1978)

Sabin BALASA, pictor

„Eroina, mama, om de stiinta, sotia marelui nostru conducator, tovarasa Elena Ceausescu a devenit exemplul, simbolul milioanelor de femei din tara noastra, dovada eticii, altitudinii, capacitatii si demnitatii femeii socialiste, a romancei.“

(„Contemporanul“, Nr. 1, 5 ianuarie 1979)


Dan CIACHIR, publicist

„Eugen Ionescu - ca-i uitasem hramul -, ajuns anticomunist la virsta pensionarii, cind altii se ocupa de gradinarit, basneste si el despre libertate, drepturile omului, caluse imaginare si o tine pe coarda asta razachie. (...) Dar acum, ajuns la virsta mintii copiilor, s-a mai zaharisit si, in consecinta, de ce sa ne suparam? Miine-poimiine o sa aflam la buletinul de stiri al Europei Libere ca doamna Monica Lovinescu ii citeste dramaturgului din «Scufita rosie» si domnia sa plinge cu lacrimi sincere cind afla ca lupul a mincat-o pe fetita si pe bunicuta.“

(„Saptamina“, 13 iulie 1979)

Cezar IVANESCU, poet

„Literatura trebuie sa exprime mai putin declamativ, dar mai profund si mai continut, dramatica lupta pe care natiunea noastra o poarta pentru implinirea unui incomparabil ideal social: comunismul.“

(„Arges“, iulie 1971)


George Emil PALADE, savant

„Pentru stiinta romaneasca, calitatea doamnei academician Elena Ceausescu ofera o garantie a intelegerii profunde a problemelor stiintei. Asta vine din dragostea unui om de stiinta pentru stiinta, dar si dintr-o intelegere reala a perspectivelor. Specialistii romani beneficiaza de toate conditiile cerute pentru a putea contribui la solutia unor astfel de probleme.“

(„Actualités roumaines“, 19 septembrie 1979)

Florin PIERSIC, actor

„Cea mai sincera urare mi se pare a fi, totodata, cea mai simpla. Cea mai frumoasa urare trebuie adresata celui mai devotat fiu al partidului, celui mai important conducator modern din istoria moderna.“

(„Romania literara“, 26 ianuarie 1978)

Iosif Constantin DRAGAN, om de afaceri

„Ca roman stabilit in strainatate si cu un rost in mai multe tari din Europa si Africa, aducind prin aceasta servicii
natiei din care ma trag, am privit si privesc conducerea actuala a tarii intr-o perspectiva istorica. Conducatorii ei au plasat-o pe un piedestal cum niciodata nu s-a intimplat in istoria sa milenara data fiind calitatea exceptionala a oamenilor si, in primul rind, a omului care tine in mina destinele tarii. Aceasta a creat o admiratie in inima romanilor de pretutindeni.“

(„Glasul Patriei“, 10 septembrie 1971)

Ioan ROBU, arhiepiscop catolic

„As dori sa subliniez ceea ce este evident pentru noi toti, cei care traim in Romania, ca planul de modernizare al localitatilor si sistematizare a teritoriului, asa cum il stim ca se infaptuieste de mai multi ani, urmareste sa creeze conditii mai bune de munca si viata pentru toti locuitorii lor, demne de epoca de civilizatie in care traim.“

(„Scinteia“, 15 aprilie 1989)


Dinu SARARU, scriitor

„Aceasta imagine simbol a conducatorului neprecupetind nimic pentru a se afla clipa de clipa in mijlocul poporului sau, pentru a-i cunoaste viata adevarata si nazuintele, pentru a se sfatui cu el si pentru a hotari impreuna cu el, mi se pare efigia cea mai de pret a epocii pe care cu drept cuvint o numim Epoca Nicolae Ceausescu.“

(„Arhitect si constructor de tara noua“, „Flacara“, 24 ianuarie 1984)


Corneliu Vadim TUDOR, publicist, senator

„Este fiica prea iubita/ A acestui brav popor/ De luceferi strajuita/ Si de steagul Tricolor/ E Elena Ceausescu/ Suflet nobil si vibrant/ Mama buna, om politic/ Si prestigios savant/ Inteleapta-i este fapta/ Nazuind spre viitor/ Tot cu cinste sta in dreapta/ Marelui conducator.“

(„Urare de iarna“, „Saptamina“, 6 ianuarie 1984)


Eugen URICARU, scriitor

„Si daca vreunul dintre noi va trai o clipa de cumpana, de neintelegere, sa caute in numarul nemasurat al romanilor, vii si morti, si negresit va gasi un barbat in stare sa-i intareasca sufletul, sa-i lumineze cugetul. Iar intre acestia, care vegheaza libertatea si felul nostru de a fi, noi il avem astazi pe Nicolae Ceausescu.“

(„Luceafarul“, 28 ianuarie 1978 )

Iustin MOISESCU, patriarh

„Domnul presedinte al Romaniei s-a impus in constiinta lumii ca o mare personalitate politica, indisolubil legata de marile si nobilele cauze ale umanitatii, ca unul din cei mai de frunte militanti pentru pace, pentru o lume mai buna si mai dreapta, pentru libertatea si independenta popoarelor.“

(Cuvint rostit la Plenara Consiliului National al FDUS, „Romania libera“, 29 martie 1986)

Amza PELLEA, actor

„Si nu e putin lucru sa fii contemporan cu o epoca asa cum este aceasta a noastra. Sub conducerea Partidului Comunist Roman, in frunte cu secretarul sau general, tovarasul Nicole Ceausescu, intreaga natiune urmareste cele mai generoase idealuri - cele ale socialismului si comunismului.“

(„Flacara“, 29 septembrie 1977)

Antonie PLAMADEALA, mitropolit

„Pentru toata aceasta libertate, cu asentimentul reprezentantilor cultelor prezenti aici, as dori sa asigur plenara de sentimentele noastre patriotice si unanime de recunostinta fata de conducatorul nostru mult pretuit, domnul Nicolae Ceausescu, luptator neobosit.“

(Cuvint rostit la Plenara Consiliului National al Frontului Democratiei si Unitatii Socialiste, „Scinteia“, 1 decembrie 1988)

TEOCTIST, patriarh

„Asemenea tuturor fiilor patriei, si noi, slujitori cultelor, nutrim convingerea nestramutata ca avem la cirma natiunii noastre conducatorul care poarta neabatut crezul si vointa poporului roman, din mijlocul caruia s-a ridicat, veghind pururea, cu inima si cugetul inaripate, pentru rostuirea fericita si inteleapta a tarii, pentru soarta pacii si a vietii in intreaga omenire.“

(„Scinteia“, 24 mai 1985)

Ion VOICU, violonist

„Interpretul profesionist - solistul de atitea ori confruntat cu exigentele tot mai inalte ale publicului societatii socialiste - se simte in aceste clipe doar un glas, unit alaturi altor zeci de mii, intr-o cintare proteica dedicata Omului care ne-a inlesnit aceasta plenara afirmare. Un glas care se socoteste fericit daca a putut marca, si el, vreuna din foile acestui calendar inchipuit, dar atit de real...“

(„Calendarul frumosului“, „Contemporanul“, 6 august 1982)

Nestor VORNICESCU, mitropolit

„Va asiguram, mult stimate domnule presedinte, ca, in ciuda clevetelilor ce se fac auzite in unele cercuri rauvoitoare din strainatate, dintotdeauna ostile poporului roman, noi sprijinim cu toate fortele noastre actuala modernizare a comunelor si satelor de pe plaiurile romanesti, modernizare care contribuie, evident, la ridicarea nivelului de trai al taranimii muncitoare spre un grad de civilizatie care sa reduca tot mai mult deosebirea dintre oras si sat“

(„Scinteia“, 15 aprilie 1989)

Nichita STANESCU, poet

„Cum era si firesc, «tezele din Iulie», cum au fost botezate, au stirnit o inalta efervescenta de gindire si in rindurile scriitorilor. Ele reprezinta expresia consecventei partidului nostru, expresia aprofundarii permanente a teoriei marxist-leniniste in destinul Romaniei de azi.“

(„Scinteia“, 18 octombrie 1971)


Henri COANDA, savant

„Formarea omului integral ancorat la nivelul progresului impetuos de azi al stiintei si culturii, patruns de credinta muncii, in vesnic neastimpar creator, acesta mi se pare a fi telul noii ere a ideii pe care a enuntat-o zilele trecute areopagul intregii natiuni prin presedintele nostru Nicolae Ceausescu, deschizator al acestei ere a ideii.“

Titanic fals. Imnul repetenţilor de la Transporturi

Lui Orban îi fac cafea,
aşa ajung în CA
înd peneliştii i-au dat afară de la guvernare pe cei de la PD, am crezut că Tăriceanu o să fluiere a pagubă şi n-o să mai aibă de unde să facă rost de oameni pentru toate funcţiile care i-au rămas. Dar ne-am speriat degeaba. Păi, ce, nu mai rămăseseră asistenţii personali, ăia care aduc ibricul de cafea, răspund la telefoane şi cară mapa
? Adică amărîţii ăştia, care nu au fost în stare să termine o facultate, nu pot să voteze liniştiţi în consiliile de administraţie de la Compania de Drumuri, Metrorex sau chiar de la CFR Călători? Ba pot şi o fac chiar cu plăcere.
Fără şcoală dai cu sapa, dar lui Orban
îi cari mapa
Deci, cum ziceam, treaba e nasoală. Ludovic Orban, îl ştiţi, ministrul cu freză de ospătar, talent de gurist şi autor de accidente cu victime minore, şi-a numit cei doi secretari personali, simpli absolvenţi de liceu, în consiliile de administraţie ale celor mai importante instituţii de la Ministerul Transporturilor, unde votează pentru bugete
, investiţii şi cheltuieli făcute din bani publici. Să încercăm să îi cunoaştem pe cei doi, să înţelegem oamenii şi faptele lor. Începem cu Cristian Dumitru Andruhovici, fost asistent personal al premierului Motocicleanu, din perioada cînd acesta era ministru al Industriilor, în anul de graţie al guvernării cederiste 1997. Cînd l-a luat Tăriceanu, Andruhovici era cît se poate de fraged, de-abia terminase liceul. Însă, cum toate minunile ţin doar o guvernare, în 2000 fostul asistent de ministru se trezeşte funcţionar la Primăria Capitalei, la Relaţii Publice. Între timp, nu a început nici o facultate, aşa că rămăsese acelaşi om simplu din popor, fără studii superioare. Nu-i plîngeţi de milă, încă, pentru că zîna cea bună Tăriceanu avea să-i schimbe iarăşi viitorul.
Ai noştri tineri
la ministere-nvaţă
În 2005, băiatul de casă al lui Tăriceanu aterizează la TAROM, în funcţia de inspector la Departamentul Resurse
Umane. Poate ne repetăm pe undeva, dar trebuie să vă spunem că omul era, în continuare, doar absolvent de studii medii şi nu înţelegem neam cum a ajuns într-o funcţie de specialist cu studii superioare la TAROM. Mai mult chiar, nulitatea ajunge şi asistentul personal al lui Gheorghe Dobre, ministrul Transporturilor în acea perioadă. Aoleu, am zis nulitate? Pardon, aproape nulitate. Între timp, stimabilul apucase să se înscrie la Facultatea de Sociologie-Psihologie de la „Spiru Haret“, universitate privată şi locul de unde poţi face rost de o diplomă în trei paşi şi patru prezenţe la cursuri. Ardem nişte etape şi ajungem cu forma asta fără fond de secretar pînă în zilele lui Orban, care îl numeşte membru în CA la Compania de Drumuri şi tot aşa la Metrorex. Deşi legislaţia în vigoare arată că oamenii ăştia din CA ar trebui să aibă studii superioare şi să aibă habar de ce se întîmplă pe-acolo, deşteptul ăsta, care nu a fost în stare să termine o facultate în zece ani, a ajuns să decidă pentru bani publici şi să fie plătit pentru asta. Remuneraţia lunară pentru un singur CA ajunge la aproximativ 17 milioane de lei vechi. Totuşi, dacă încă vă mai îndoiţi de capacităţile intelectuale ale unui secretar personal, aflaţi că, în iulie 2007, Cristişor ne-a surprins plăcut şi, plin de graţie, a picat examenul de licenţă de la „Spiru Haret“ cu 5,30.
Nici Orban
nu e în toate facultăţile…
Am încercat să aflăm de la Cristian Andruhovici cum a fost numit în acele CA-uri. Răspunsul? „Nu ştiu, numirile se fac prin ordin de ministru.“ Cînd l-am întrebat ce studii îi erau necesare pentru a fi numit, secretarul lui Şică Orban ne-a închis telefonul. L-am întrebat şi pe ministrul Orban cum a fost posibil ca un absolvent de liceu să beneficieze de asemenea onoruri. Ne-a răspuns: „Nu mai ştiu de ce l-am numit, pentru că am semnat sute de ordine de numire“. De fapt, suta de ordine a fost doar unul, cel din iunie 2007, prin care au fost schimbaţi toţi pediştii din CA-uri şi înlocuiţi cu penelişti. „Dar ştiaţi că nu a fost în stare să ia un examen de licenţă la «Spiru Haret»?“, l-am întrebat în continuare pe Şică Orban. „E, asta e, se mai întîmplă“, a declarat senin ministrul lui Tăriceanu. Mişto, nu? Dacă aveţi ceva să îi spuneţi secretarului Andruhovici, îl găsiţi pe Neogen (http://foto.neogen.ro/ user/candru). Adică pe el şi fotografiile de cocalar cu care încearcă să agaţe gagicile din minister.

Ce-i prelucrează
prin aşchiere Liliana ministrului?
Ne-am luat cu vorba şi uitam să zicem ceva şi despre concurenţa lui Cristian Andruhovici. Cum care concurenţă? Cealaltă secretară personală a lăutarului Şică, cea cu care se întrece la făcut cafele şi adus ziarul dimineaţa la fotoliul din biroul
ministrului. Liliana Trifu se prezintă ’mneaei. Domnia sa este absolventă a Grupului Industrial „Dimitrie Gusti“ şi, în calitatea sa de prelucrător prin aşchiere, a fost numită administrator la CFR Călători şi la Tipografia „Filaret“. Ne-a declarat că „nu ştia că are nevoie de studii superioare“ pentru a fi numită. Cînd am întrebat-o dacă înţelege ce se întîmplă la şedinţele de CA, s-a oţărît la noi şi a ţinut neapărat să ne spună că şi ea este „o specialistă alături de alţi oameni din consiliu“. Însă, oricît am insistat, nu am putut afla care este specialitatea ei. Şi în cazul Lilianei Trifu, remuneraţia lunară pentru un consiliu din ăsta este aceeaşi, adică aproximativ 17 milioane de lei vechi. Mai poţi să mai zici ceva?

STS intra la apa

Sediul ultraluxos al Serviciului de Telecomunicatii Speciale risca sa se darame din cauza infiltratiilor din panza freatica * Cladirea a costat 15 milioane de euro si a fost proiectata acum zece ani * Generalul Marcel Opris, directorul STS, a cerut alte zeci de milioane de euro de la buget pentru consolidarea sediului administrativ


Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) a tocat zeci de milioane de euro pentru construirea sediului central ultraluxos din Bucuresti care, asa cum rezulta dintr-o nota de fundamentare intocmita de specialisti, sta sa se darame din cauza infiltratiilor cu apa din panza freatica.
In 1997, prin Hotararea Guvernului nr. 233/1997 au fost aprobati indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investitii "LG-97" (indicativul cartierului general al acestui serviciu secret), stabilindu-se o valoare de finantat in suma de 6.890.000 lei (RON), in preturi decembrie 1996, valoare ce a fost actualizata ulterior conform prevederilor legale in vigoare. Acesta a fost momentul in care Unitatea Speciala "R" a fostei Securitati, transformata dupa 1989 in Serviciul de Telecomunicatii Speciale (UM 0622 Bucuresti), demara constructia luxosului sediu de la Podul Ciurel din Bucuresti. Langa imensa antena de langa fosta fabrica Semanatoarea s-a ridicat in scurt timp un colos din sticla si inox, care poate concura oricand cu un sediu al unei banci prospere, avand in vedere finisajele exterioare, dar si dotarile interioare. Toate bune si frumoase numai ca lucrarile publice de constructii
sunt proiectate pe baza unui proiect tehnic si a unui plan de executie, dar si a unui studiu de prefezabilitate, elaborat anterior celui de fezabilitate. Se pare ca Aedificia Carpati, firma care s-a ocupat de construirea obiectivului "LG-97", nu a tinut cont de proprietatile terenului pe care a fost ridicata cladirea daca la nici zece ani de la demararea constructiei, imobilul are probleme grave din cauza infilitratiilor cu apa din panza freatica, lucru ce afecteaza structura de rezistenta a sediului central al STS. Din acest motiv, nici la ora actuala, constructia sediului administrativ nu este finalizata conform planului initial.

Bani pe apa Dambovitei
In cadrul obiectivului de investitii "LG-97" s-a prevazut, initial, necesitatea construirii unor pavilioane (corpuri) cu functiuni de cazare, policlinica, administrativ, depozite de materiale, precum si realizarea unei statii de carburanti lubrifianti, a unei parcari, a drumurilor de acces, a unui punct control acces si a unei baze sportive. Pana in prezent s-au finalizat pavilioanele policlinica, cazare si administrativ (cu exceptia spatiilor din subsolurile 2 aferente adaposturilor de protectie civila si poligonul de tir), depozitele de materiale, parcarile, drumurile si punctul de control acces. Pe parcursul derularii investitiei au fost efectuate lucrari suplimentare determinate de realizarea infrastructurii de utilitati a obiectivului, schimbarea tehnologiei de fundare in vederea reducerii timpului de executie, modificarea instalatiei de curenti slabi in vederea amenajarii spatiilor necesare functionarii Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta, amenajarea spatiilor necesare functionarii statiei radio, proiectarea si realizarea copertinei metalice, schimbarea destinatiei unor spatii si extinderea parcarilor. In aceeasi perioada s-au intocmit note de renuntare pentru unele obiecte din devizul general (statie de carburanti-lubrifianti, dispecerat auto) precum si pentru anumite cantitati de lucrari prevazute in proiectul tehnic pe structura devizului general. Potrivit unei note de fundamentare, actuala conducere a STS solicita alte zeci de milioane de euro de la bugetul de stat pentru finalizarea investitiilor si consolidarea sediului central al STS care mai are putin si se darama ca urmare a cresterii nivelului panzei freatice. Din aceasta cauza s-au produs infiltratii de apa in corpurile de cladire, ceea ce a condus la deteriorarea rosturilor de dilatatie intre corpuri precum si intre corpuri si tunelele de evacuare din adapostul de protectie civila, impunandu-se executarea unor lucrari de blocare a infiltratiilor de apa.
Centru pentru urmarirea Internetului
Conducerea STS nu se multumeste cu sediul central, care oricum nu este finalizat si va suporta
lucrari pentru refacerea structurii de rezistenta, si doreste sa mai construiasca o cladire falnica botezata in acte "Centrul Informatic si de Comunicatii".
In acest sens, generalul Marcel Opris, directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, a aprobat o nota de fundamentare si a demarat procedurile pentru a-si pune in aplicarea planurile grandioase in urma carora acest serviciu secret va beneficia de toate conditiile pentru a putea "monitoriza" sistemele de comunicatii.
Conducerea STS a reusit sa ii convinga atat pe membrii CSAT cat si pe cei ai Guvernului de utilitatea demersului, astfel incat a fost adoptata Hotararea de Guvern 322/2007 prin care generalul Opris a primit unda verde pentru a cheltui milioane de euro din banul public.
Practic, daca proiectul se va finaliza asa cum isi doreste generalul Opris, STS va deveni un mega-serviciu secret care se va ocupa nu numai de asigurarea legaturilor telefonice pentru institutiile statului, dar va gestiona si tot ceea ce insemana servicii de Internet si comunicatii de date prin fibra optica.
Dorinta STS-ului este aceea de a fi unica institutie care sa asigure si sa monitorizeze tot ceea ce inseamna servicii de date si voce pentru institutiile statului.
Buncarul generalului Opris
Iata cum motiveaza STS-ul necesitatea construirii unui nou sediu langa cel care sta sa se darame din cauza infilitratiilor de apa:
"Multitudinea infrastructurilor de comunicatii, retele si servicii dezvoltate intr-un ritm exponential de catre unitatile tehnice ale Serviciului de Telecomunicatii Speciale, ritm accelerat odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cresterea numarului de beneficiari ai serviciilor, impun managementul
unitar si permanent al resurselor si monitorizarea sistemelor
vitale de comunicatii. In acest context, spatiul alocat amplasarii echipamentelor de telecomunicatii, a infrastructurii informatice si pentru desfasurarea activitatii specifice de catre personalul tehnic de specialitate au devenit insuficiente in raport cu numarul si complexitatea sarcinilor, in conditiile utilizarii unei game largi de tehnologii hardware, software si de comunicatii date.
Principalele sisteme informatice si de comunicatii de date administrate, impreuna cu mijloacele de protectie fizica aferente sunt dispersate in campusul Serviciului de Telecomunicatii Speciale (SIC, ISP, PKI, NOC), ceea ce face dificila realizarea unui management unitar, mareste timpul de interventie si confera o flexibilitate si scalabilitate redusa pentru interconectarea si dezvoltarea sistemelor.
Necesitatea implementarii masurilor INFOSEC in spatiile tehnice actuale destinate sistemelor informatice si de comunicatii presupune asigurarea masurilor de securitate si protectie. Luarea unor masuri speciale de protectie fizica si de protectie impotriva radiatiilor electromagnetice compromitatoare presupune costuri foarte mari. Avand in vedere aspectele prezentate mai sus, se impune realizarea unui nou obiect in cadrul obiectivului de investitii destinat pentru "Centrul Informatic si de Comunicatii", blocarea infiltratiilor de apa in corpurile de cladire existente si finalizarea celorlalte lucrari cuprinse in devizul general actualizat. Modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului LG-97 va asigura rezolvarea problemelor legate de infiltratiile de apa in corpurile de cladiri si finalizarea celorlalte lucrari cuprinse in devizul general actualizat si aflate in diverse stadii de executie."
Un sediu de 57.280.000 de lei
In urma solicitarilor adresate de Ziarul Ziua, directorul STS ne-a transmis ca valoarea la zi a investitiilor facute pana in prezent la cladirea care sufera din cauza infiltratiilor cu apa din panza freatica este de 57.280.000 lei. In privinta "Centrului Informatic si de Comunicatii" pe care STS vrea sa il construiasca, generalul Marcel Opris ne-a informat ca "suprafata prevazuta pentru realizarea obiectivului este de aproximativ 6190 m.p si va avea structura 2S -P-4E". Vom reveni cu alte dezvaluiri despre investitiile paguboase pe care acest serviciu secret le face prin tara.

Justiţia intră în faliment

ustiţia română e la un pas de faliment, la propriu. Astfel, anul 2008 debutează cu o criză financiară de proporţii, care afectează până şi corespondenţa obligatorie a instanţelor de judecată. Acestea nu au bani pentru a plăti serviciile poştale, părţile implicate în procese nu sunt citate formal, ceea ce îi obligă pe judecători să stabilească noi termene. Cu alte cuvinte, oamenii sunt puşi aiurea pe drumuri, iar soluţiile aşteptate se amână independent de voinţa lor şi de respectarea celorlalte proceduri.

Cei care s-au prezentat, totuşi, la procese, după ce au aflat de termene prin intermediul internetului (intrând pe portalurile instanţelor) s-au lovit exact de lipsa de procedură, cauzată de imposibilitatea citării părţilor prin poştă.Toate tribunalele din ţară au o situaţie financiară precară! Managerii eco­nomici de la instanţe (tribunalele judeţene) ne-au confirmat acest lucru, mulţi cerându-ne sprijinul pen­tru soluţionarea problemelor cu care se confruntă. „Lumea dă vina pe noi şi pe colegii noştri, dar problema e în altă parte, la cei de la Finanţe!”, susţin aceştia.

În funcţie de strategia adoptată în cheltuirea resurselor disponibile şi de relaţiile interpersonale dintre manageri
şi şefii direcţiilor poştale judeţene, corespondenţa a fost sau nu trimisă. În unele judeţe (ex.: Braşov, Alba, Ialomiţa) s-a dat prioritate corespondenţei, în dauna achitării facturilor la utilităţi – gaze
, electricitate, apă-canal etc. În alte judeţe (ex. Călăraşi) s-au acumulat mari datorii la Poştă, dar corespondenţa a fost, totuşi, livrată, în baza promisiunii de achitare a restanţelor. Numai că, între timp
se acumulează noi restanţe, iar o nouă păsuire devine improbabilă. Situaţii dramatice se consemnează în judeţe ca Dâmboviţa, unde deja o mare parte a corespondenţei a fost casată, neputând fi expediată la termen.

Pe de altă parte, companiile de gaze şi electricitate au început notificările către instanţe, întrucât acestea au acumulat datorii de miliarde de lei. Asta pentru că necesarul lunar al unui tribunal judeţean este de circa 3 miliarde de lei vechi, iar în ultimele luni s-a virat cam o treime din această sumă. Este posibil, aşadar, să asistăm cât de curând la suspendarea unor şedinţe de judecată pe motiv că nu se poate asigura iluminatul în sală.

Pe lângă subfinanţare, instanţele se confruntă şi cu întârzieri repetate ale virării sumelor. Aşa-numitele deschideri bugetare ar trebui să se facă pe data
de 10 a fiecărei luni. În realitate, termenele sunt depăşite cu 8-10 zile.

Am cerut relaţii despre aceste probleme Ministerului Justiţiei. La Direcţia de comunicare nu a fost nimeni de găsit, la Direcţia de relaţii cu publicul am fost mai întâi îndrumaţi către Direcţia financiară. Şefa serviciului financiar a refuzat să ne furnizeze informaţiile solicitate în absenţa unei adrese scrise. Am revenit la Direcţia de relaţii cu publicul, unde ni s-a promis că se va da curs cererii noastre în maximum 10 zile, după ce am explicat faptul că cetăţenii sunt puşi aiurea pe drumuri „azi”, aşa că informarea lor grabnică devine obligatorie. Teodor Meleşcanu, ministrul interimar al Justiţiei, nu a fost ieri de găsit, fiind într-o şedinţă de bilanţ prelungită la ore târzii.

CEDO condamnă statul în cazul FNI

Aurel Beian a câştigat la Strasbourg două procese – legate de Fondul Naţional de Investiţii şi de nerecunoaşterea stagiului militar îndeplinit în anii `50.

Mureşeanul Aurel Beian a învins în două rânduri statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în decurs de câteva luni. Curtea de la Strasbourg a demonstrat încă o dată
că justiţia românească se încurcă în propriile legi.

Acum, statul este obligat, prin două decizii, să-i plătească mureşeanului Aurel Beian 10.000 de euro. Poate suma nu este pe măsura luptei pe care familia Beian a fost nevoită să o ducă ani de zile pentru a-şi găsi dreptatea. Soţii Elena şi Aurel Beian se pot lăuda că au creat, fără măcar să-şi dorească asta, o premieră juridică.


Prima decizie CEDO, pro­nun­­ţată în decembrie 2007, se referă la nerecunoaşte­rea sta­gi­ului militar efectuat, în anii ’50, în brigă­zi­­le de mun­­­că ale statu­lui­ co­muni­st.­­ Cea­­­­laltă­­ – pronunţată în urmă cu doar câteva zile – are în vedere încălcarea dreptului la acces în justiţie, prin anularea de jurisdicţiile naţionale a acţiunii introduse de familia Beian, pentru neplata taxei de timbru, în condiţiile în care aceasta a cerut CEC restituirea sumelor de bani pe care le-a investit la Fondul Naţional de Investiţii. Familia Beian aşteaptă acum ca statul să-i achite cei 10.000 de euro câştigaţi la CEDO, plus
majorările corespunzătoare.

Strigau că suntem „chiaburi şi duşmani ai poporului"

Lupta pentru dreptate a lui Aurel Beian a început în 1953, când avea doar 21 de ani. Atunci i-a sosit sorocul să fie luat la oaste, dar, pentru că tatăl său refuzase să intre în CAP, a fost încorporat în brigăzile de muncă. Nu a depus jurământul, nu a purtat armă şi a sfârşit ca „soldat neinstruit" – calificativ scris pe livret. „Mi-a venit în ianuarie chemarea, nu în toamnă, ca la toţi ceilalţi.

Eram alături de alţi tineri de «origine nesănătoasă», militarii obişnuiţi strigând după noi că suntem chiaburi şi duşmani ai poporului", ne-a declarat Aurel Beian. El a fost încorporat la Timişoara, apoi plimbat pe la Arad, Sâmpetrul German, Buzău (în primul an), anul următor la Ploieşti şi în al treilea an la Vatra Dornei. A muncit din greu peste tot, la construcţia de tabere, depozite
şi clădiri pentru militari.

„Eram ca nişte batalioane disciplinare, unde n-aş putea spune că eram trataţi chiar ca nişte sclavi, depinde însă cum te simţi. Nu mi-a fost ruşi­ne să muncesc. Trebuia să treacă armata şi am acceptat acel statut, ca atare nu mi-am făcut şi nici nu am creat probleme. Însă niciodată nu mi-a plăcut să fiu discriminat", ne-a mai spus cel care acum se poate mândri cu două victorii răsunătoare la CEDO.

Arestat după ce i s-a înscenat un furt

În 1958, a fost arestat şi i s-a înscenat un furt, când lucra la Întreprinderea de Gospodărie Locativă din Reghin. I s-a cerut să nu revină la lucru până nu primeşte adeverinţă că tatăl său e înscris în CAP. „Tata, care era la puşcărie când am fost încorporat, mi-a spus să le transmit că, atunci când ne lasă să ne alegem preşedinte pe cine vrem noi, se înscrie primul", a declarat Aurel Beian, pe care Tribunalul Târgu Mureş l-a condamnat că a furat din avutul obştesc.

Pedeapsa primită a fost un an de închisoare. A stat o lună şi a fost eliberat, după ce înscenarea a fost dovedită. Cum era de aşteptat, nu şi-a mai găsit loc de muncă în Reghin şi a fost nevoit să plece la Hunedoara. Acolo s-a îmbolnăvit de TBC, fiind internat la sanatoriu în Geoagiu-Băi, după care la Orăştie, pe şantier, a cunoscut-o pe Elena, care i-a devenit soţie. În 1963 s-a întors, reabilitat, la Târgu Mureş.

Veşnic nemulţumit de regimul comunist, Beian a participat şi la Revoluţia din 1989, însă, după două zile s-a retras, scârbit de „impostorii ce apăruseră ca ciupercile după ploaie". În 1981, la Combinatul Azomureş, unde a lucrat până la pensionare, a avut o intervenţie virulentă la adresa conducerii de partid şi de stat, într-o adunare generală a oamenilor muncii.

„Ca urmare, din 1981 până în 25 decembrie 1989, am fost urmăriţi, ne-a fost ascultat telefonul şi nici măcar în celelalte ţări comuniste nu puteam călători. Eu terminasem dreptul, însă nu am putut să fac o carieră potrivit pregătirii. Băiatul nostru, cu greu acceptat în armată după ce intrat la facultate, a fost făcut sublocotenent abia în 1990", ne spune pe scurt Elena Beian povestea unei vieţi dure decise de alţii.

Discriminat de lege

Imediat după apariţia Legii privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961, Aurel Beian a cerut Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale Mureş să i se acorde drepturile prevăzute în actul normativ. CAS recunoscuse activitatea
depusă de militarii din unităţile subordonate Direcţiei Generale de Muncă ca fiind muncă forţată şi a instituit măsuri reparatorii, printre care o indemnizaţie lunară, gratuitatea tratamentului
medical şi scutirea de la plata taxei radio-tv.

Nu mai pleaca in SUA

Recenta accidentare a lui Adrian Mutu a schimbat planurile intregii familii pe urmatoarea perioada. Consuelo, insarcinata in luna a opta, se pregatea sa plece la Miami, pentru a naste, dar a decis sa ramana in Italia dupa ce a aflat ca Adi va avea un picior imobilizat in atele timp
de o luna.

Pentru ca Adrian Mutu are probleme medicale si va fi nevoit sa urmeze un program
de recuperare o perioada de aproximativ patru saptamani, sotia lui, Consuelo, a renuntat la ideea de a merge sa nasca la Miami. Ea trebuia sa ajunga in martie in Statele Unite, pentru a se pregati de fericitul eveniment din viata
cuplului, nasterea celei de-a doua fetite.

Cauta o noua maternitate

Consuelo a renuntat la plecare pentru a fi alaturi de sotul ei pe perioada convalescentei. Chiar daca Adi se va recupera inainte de momentul nasterii, in ultima luna de sarcina Consuelo nu va putea face fata unui zbor cu avionul, asa ca cei doi au decis ca bebelusul sa se nasca in Italia. Bruneta a inceput deja cautarile pentru o maternitate in Italia, la Florenta sau la Milano. A doua fetita a cuplului urmeaza sa vina pe lume in luna aprilie.

3 accidente intr-o ora

Marti, trei ceasuri
rele. Traficul infernal din Bucuresti le-a dat mari batai de cap cuplului Raluca Sandu - Todd Medina

Fiica presedintelui FRF, Raluca Sandu, si sotul ei, americanul Todd Medina, au simtit ieri, pe propria piele, cum e sa alergi de la o intalnire la alta, prin Bucuresti, la o ora de varf, la volanul unui Hummer H2. Neobisnuiti cu aglomeratia si cu traficul infernal din Capitala, Raluca si Todd exclamau, asta-iarna: "E o adevarata nebunie in Bucuresti. Se circula mai greu chiar si decat in Los Angeles". Ei bine, de ce le era frica nu au scapat pentru ca ieri, cei doi au fost implicati, in doar o ora, in trei accidente. Primul, in jurul orei 12.00, cand, soferul unui BMW nu s-a asigurat si a fost "sters" de Hummerul imprumutat de Raluca de la un bun prieten de-al ei si care era condus de Todd. De suferit a avut doar autoturismul german, care s-a ales cu un stop (stanga spate) ciobit si cu un colt de portbagaj infundat si julit de vopsea. Dupa un drum pana la "Accidente usoare" pentru formalitatile obisnuite, cele doua parti s-au inteles pe loc. Fara nervi, fara injurii. Bun cunoscator al limbii engleze, conducatorul autoturismului BMW a discutat tot timpul
cu Todd Medina, numai in limba engleza.
Al doilea incident s-a petrecut la nici 25 de minute distanta, cand cei doi se indreptau spre o pizzerie, pentru a manca ceva. Sotul Ralucai a intors Hummerul pe o strada ingusta si, fara intentie, a dat peste cap oglinda retrovizoare a unui autoturism Renault. Un incident minor, fata de ce avea sa urmeze.
In jurul orei 13.09, a avut loc si cel de-al treilea accident. Un Daewoo Tico oprit sa acorde prioritate pietonilor in zona Pietii Constitutiei a fost vazut in ultima clipa de Todd Medina. Impactul nu a mai putut fi evitat, desi franele Hummerului au fost calcate la maximum. Autoturismului Tico i-a fost sparta luneta, iar portbagajul indoit serios. De aici, ei au plecat, din nou, la sectia de accidente usoare, de la Candiano Popescu, unde au relatat cele intamplate. Interesant este ca, desi a trecut prin atatea peripetii, Hummerul H2 nu prezenta nicio urma de zgarietura.

Lesko, acuzata ca nu isi plateste dansatoarele

Anna Lesko nu le-a demis pe cele doua dansatoare ale sale si nu este datoare acestora cu sume de bani. Dupa ce Dani Otil a declarat ca Anna Lesko si-a abandonat dansatoarele in plina noapte, in Iasi, si a pus punct colaborarii sale cu acestea, basarabeanca a dorit sa infirme aceste acuze imediat. „Nu este adevarat. Am avut, intra-devar, doua spectacole, la Alba Iulia si Iasi, si am revenit in Capitala singura, dar asta nu inseamna ca m-am certat cu dansatoarele mele“, sustine frumoasa blonda, uimita de dezvaluirile lui Dani Otil.
Ani la rand, Dani Otil si-a recunoscut slabiciunea pentru Anna Lesko, ba mai mult, de dragul vedetei s-a aruncat chiar si in Dambovita, insa, ieri dimineata, simpaticul matinal „a dat din casa“, dezvaluind unele discutii din culisele agentiei Music Managment. Otil a povestit pe post, in timpul
matinalului „Neata cu Razvan si Dani“, ca basarabeanca le-a demis pe cele doua dansatoare ale sale, pe care le-ar fi abandonat noaptea in Iasi, fara sa le plateasca pentru ultimele doua spectacole. Contactata de cotidianul „Ziarul“, Anna Lesko a infirmat aceste acuze si a explicat in amanunt cum s-a ajuns la aceasta neintelegere. „Am avut un spectacol in Alba Iulia si dupa acesta am plecat direct in Iasi. Am parcurs aproape 600 de km intr-o singura zi ca sa concertez acolo, si dupa spectacol nu am mai plecat la drum.“ Pentru ca Andreea avea treaba a doua zi, la Bucuresti, cele doua dansatoare s-au hotarat sa plece cu trenul. Acest lucru a fost stabilit de la inceput, inainte de a pleca noi in aceste orase. Ele au mers cu trenul si eu m-am intors cu soferul. Este o aberatie sa spuna cineva ca le-am abandonat. Eu nu pot sa-mi aman un concert daca ele au treaba“, a declarat sexoasa blonda. In ceea ce priveste sumele de bani datorate acestora, cantareata a spus ca plata se face prin banca. „La cateva zile de la spectacol, banii intra in contul fiecareia, asa cum se intampla si in cazul meu. Noi lucram numai prin ordin de plata“, explica solista, dezamagita de scurgerile de informatii care au loc in echipa sa.
SOFATUL NOAPTEA...STRICT INTERZIS
Anna Lesko nu are voie sa circule noaptea cu masina. Desi are un program
incarcat si deseori, in aceeasi zi, este nevoita sa se deplaseze in mai multe orase, solista respecta cu sfintenie programul impus de impresarul sau, Radu Groza. Inainte de a-si stabili itinerariul fiecarei deplasari, basarabeanca se asigura ca are unde sa innopteze si niciodata nu pleaca la drum pana la rasaritul soarelui. Regulamentul a fost impus tuturor solistilor agentiei Music Management
, de catre managerul Radu Groza, care a dorit sa evite eventualele accidente rutiere datorate oboselii excesive.

Naomi Campbell, internată în spital

Celebrul fotomodel se află sub îmgrijirea medicilor
unui spital din capitala braziliană Sao Paolo, unde este tratată de o boală infecţioasă, informează CNN.

Un agent al fotomodelului de 37 de ani a declarat că lui Campbell i-a fost extras un mic
chist.

"După succesul operaţiei, ea se odihneşte şi aşteaptă cu nerăbdare să se întoarcă la muncă", a spus acesta, care a adăugat că Campbell le mulţumeşte doctorilor pentru felul în care a fost tratată.

Naomi Campbell, una dintre cele mai apreciate apariţii din lumea modei, a participat luna acesta la carnavalul din El Salvador, oraş din nord-estul Braziliei.

Star insarcinat. Caut expunere

Sarcina se poate dovedi o problema de relatii publice cind ai un coeficient de celebritate precum Angelina Jolie, Jessica Alba, Nicole Kidman sau Cate Blanchett. In afara de propria imagine, ai de crescut si ingrijit imaginea viitorului tau copil si felul in care va fi primit si privit de media. Toate isi doresc bucata cea mai mare de atentie concentrata asupra burtilor pe care le poarta si promoveaza cu stil
si profesionalism. Problema cu vedetele insarcinate acum este ca sint incadrate, din start, intr-un trend si analizate la pachet
. Daca se scrie despre burta lui Kidman, se aminteste inevitabil de Cate Blanchett sau de Alba, se fac comparatii si toata preocuparea media pentru acest subiect este impartita intr-un mod deranjant de uniform. Chiar si maestrul de ceremonii de la Oscaruri, Jon Stewart, a glumit pe seama acestei „invazii de bebelusi“ de la Hollywood, anuntind un premiu special pentru toate starurile insarcinate. Camerele de filmat s-au plimbat de la Jessica Alba la Cate Blanchett si apoi la o imagine cu Nicole Kidman. Stewart a desfacut plicul si a anuntat „And the baby goes to... Angelina Jolie“. Probabil ca celelalte trei dive n-au fost prea fericite sa fie numita tocmai Jolie, mai ales ca era singura absenta de la eveniment. Jolie nu a dat nici un detaliu despre sarcina sa. A aparut la Spirit Awards la bratul sotului sau si s-a lasat fotografiata. A fost de ajuns ca toate tabloidele sa innebuneasca si a cistigat astfel si cea mai mare expunere.

Cu o seara inaintea Oscarurilor, Jolie a aparut la Independent Spirit Awards, in California, purtind o rochie neagra, mulata, care lasa sa se vada sarcina. Desi zvonurile despre un nou copil Jolie-Pitt circula de mai mult timp in presa, cei doi nu s-au obosit nici macar sa raspunda la intrebarile jurnalistilor. The Associated Press a citat insa o cunostinta de familie care a confirmat faptul ca cei doi asteapta un nou copil. Vestea era proaspata de-o zi in seara Oscarurilor si s-a bucurat de cea mai mare atentie, mai ales ca cei doi mai au o fiica si alti trei copii
adoptati. „Este greu sa faci rost de 17 doici in noaptea Oscarurilor“, a comentat malitios Jon Stewart absenta viitoarei mamici la decernarea Oscarurilor.

Dupa multe speculatii, Nicole Kidman, acum in virsta de 40 de ani, a confirmat tirziu ca este gravida cu primul sau copil, o atitudine de inteles avind in vedere ca vedeta a mai ramas o data
insarcinata cu Tom Cruise, dar a pierdut sarcina. La Oscaruri a aparut alaturi de sotul ei, Keith Urban, atragind atentia nu doar prin sarcina de patru luni destul de evidenta, ci si printr-un colier confectionat din 7.645 de diamante de 1,339 carate, in valoare de trei milioane de lire sterline. Jessica Alba, insarcinata cu primul sau copil, a aparut insotita de logodnicul sau, Cash Warren, si a glumit pe seama sarcinii ei spunind ca o ajuta sa se pastreze relaxata la astfel de evenimente. „Nu sint chiar atit de emotionata. Sa fii insarcinata este ca si cum ai lua sedative“, a comentat rizind. Cate Blanchett, nominalizata la doua sectiuni, este vizibil insarcinata cu cel de-al treilea copil. Intrebata de reporteri daca are o sarcina usoara, starul din „Lord of the Rings“ a dezvaluit involuntar si sexul
copilului cind le-a spus reporterilor de la People.com ca a dormit in timpul ceremoniei si nu „l-a simtit“ miscindu-se.

Catrinel Menghia - între Răzvan Fodor, Giorgio Armani şi Massimo

Catrinel Menghia recunoaşte în numărul din martie al revistei The ONE că, după despărţirea de Răzvan Fodor, celebrul creator de modă Giorgio Armani i-a fost ca un frate mai mare: „Este o persoană foarte sensibilă, care mi-a fost ca un frate mai mare până când l-am cunoscut pe Massimo”. Renumitul designer i-a fost alături şi a sprijinit-o, iar prietenia cu el s-a cimentat într-o perioadă în care Catrinel era singură.

Întrebată dacă despărţirea de Răzvan s-a produs
în urma semnării contractului cu Armani, Catrinel - fostă imagine a Emporio Armani - a negat: separarea ar fi avut loc înaintea semnării cu faimoasa casă de modă.

Pe de altă parte, Catrinel consideră că relaţia ei cu Răzvan ar fi putut continua şi la distanţă: „Poate că am fi rezistat dacă el nu ar fi încercat să cenzureze linia carie¬rei mele. Oricum, trebuia ca, la un moment dat, unul dintre noi să facă o concesie carierei sale, de dragul celuilalt. Atunci acest lucru era imposibil”.

Cu Massimo s-a căsătorit în grabă şi admite că a fost luata prin surprindere de cererea lui. S-au cununat civil, dar nu au reuşit să facă până acum cununia religioasă. Părinţii ei n-au ajuns la nuntă, speculându-se faptul că Massimo nu este foarte încântat de socrii lui şi că nici nu-i place România.

În schimb, Catrinel nu conteneşte cu dovezile de dragoste pentru soţul ei. Verigheta pe care este inscripţionat numele lui şi tatuajul pe care şi l-a facut pe abdomen, „Massimo Forever”, sunt gesturi menite să-i ţină la distanţă pe admiratori. Referitor la fani, care sunt multi, fotomodelul afirmă: „Trebuie să ai nervii tari ca să fii soţ de model”.

Catrinel este dependentă de succes. Recunoaşte că îşi doreşte să fie apreciată de cei care îi văd fotografiile: „Singura motivaţie care rămâne pentru competiţia profesională este succesul”. Pentru asta, munceşte şapte zile din şapte şi câteodată se întâmplă să schimbe trei avioane în aceeaşi zi, ca să ajungă la tot atâtea joburi. În 2007 a aparut în Calendarul Sports Illustrated pe anul trecut şi a avut nenumărate campanii pentru lenjerie
. Pentru 2008 îşi doreşte cu 25% mai mult succes decât a avut în 2007.

Revolta pe Internet

Misculatiunile de la selectia nationala pentru Eurovision au cunoscut apoteoza, prin asertiunea lansata de organizatori pe toate canalele posibile: "Piesa a cistigat in urma votului publicului! " Ca raspuns, publicul a deschis un forum, www.thepetitionsite.com/1/
nico-vlad-mirita-pe-o-margine-de-lume-plagiat, in scopul descalificarii piesei compuse de Andrei Tudor. Numarul semnaturilor se apropie vertiginos de 10.000, acesta fiind totalul necesar pentru a se inainta petitia la EBU, forul organizator al Eurovisionului. Protestele continua sa curga pe YouTube, Oikotimes si chiar pe site-ul TVR. Cum thepetitionsite este unul international, asemanarea "intimplatoare" dintre piesa româneasca si cea spaniola, cintata de David Bustamante, a ajuns deja si la urechile partii spaniole.

Dar sa vedem ce spun comentatorii:
N-a fost dorinta românilor ci a TVR

"Eurovision, vezi ca-ti vine cel mai grosolan plagiat!" Ajutat si de un furt ordinar la televot! (Madalina Lucaciu); "Aceasta melodie nu este dorinta românilor ci a televiziunii nationale." (Anonymus, Spania); "Furtisag made Ro." (Alin Fagadaru); "Cum te-ai simtit, Nico, atunci cind, dupa anuntarea ultimei note a juriului, toti colegii tai de breasla, impreuna cu ziaristii si aproape toti membrii juriului, pur si simplu
s-au ridicat si au plecat. Te incearca vreo satisfactie profesionala"; "Tre` sa fii cretin, chior si surd sa nu le dai celor de la Biondo 12 puncte! " (Sorin Vasile); "Dupa ce ca are melodie copiata, Mirta il imita si pe Bocelli, tine ochii in jos, de parca ar fi orb, e groaznic, iar Nico se crede cel putin Mariah Carey. " (Cocolino Brusture); "Suedezii au fost, de departe, cei mai buni! Bravo, România, ca te-ai trezit! " (Mihaela Vladucu); "Am avut si noi o sansa la Eurovision si au calcat-o bastarzii aia in picioare. Nu-mi vine sa cred in ce tara traim!" (Karla Kulik); "Comunistii si hotii au deschis o petitie, tot aici. Oricum, au 70 de semnaturi, din care jumatate sint injuraturi. " (Alexx F);

TVR instiga la xenofobie

"In timpul finalei, un membru al juriului a fost acuzat de catre Victor Socaciu ca este tradator de neam si tara, pentru ca a dat 12 puncte celor de la Biondo(...) Consider ca TVR a instigat la xenofobie. " (Lucian Mihai Dunarean); "E culmea sa traga o emisiune chiar nevasta extremistului din juriu, Marina Almasan. " (Rita Kadinki); "Piesa ar trebui numita <>, pentru ca acolo ne vom afla daca Nico si Mirta vor reprezenta România la Eurovision" (Corneliu Dumitru); "Piesa lui Andrei Tudor are prea multe semne de intrebare (plagiat, momentul difuzarii, sustinere partinitoare din partea TVR, manipularea voturilor) si nu este normal sa reprezinte imaginea României intr-un concurs international. Nu e posibil sa fim reprezentati de ceva fals si murdar, care trezeste doar mila si greata."; "Comisia care a stabilit ca piesa nu e plagiat este un monument al nepotismului românesc, nu are nicio autoritate morala sa ia o asemenea decizie. " (C.T.); "Faptul ca Andrei Tudor are studii de muzica l-a ajutat doar sa faca modificarile necesare prin care scapa de acuzatia oficiala de plagiat. " (Birant Ramazan, Nevada)

"Adrian nici macar nu-si suna baiatul"

Fosta soţie a ministrului de externe Adrian Cioroianu, Luminiţa, a acceptat să vorbească, în exclusivitate pentru Click
!, despre motivele pentru care îi cere în instanţă mai mulţi bani, pensie alimentară, demnitarului liberal. Din cauza greutăţilor pe care susţine că i le face ministrul, Luminiţa Cioroianu spune că în scurt timp
va renunţa şi la numele de familie al soţului său.

Fosta doamnă Cioroianu, Luminiţa, se deosebeşte radical de orice soţie de demnitar. Ea locuieşte împreună cu fiul său de 9 ani, Mihai, nu într-un palat din Tunari, ci într-un apartament dintr-un bloc
vechi, la o margine de Bucureşti destul de rău famată. Apartamentul, cumpărat în 2001, pe vremea când cei doi formau un cuplu, este cochet, o parte din casă aparţinându-i ei, iar celelalte două fiului său.

Luminiţa Cioroianu, angajată traducător la stat, cu un salariu sub 1.500 de lei, nu are maşină şi nici bani pentru un automobil. Din acest motiv îşi plimbă fiul cu RATB-ul. Lucrează de la 8.00 la 16.00. Poate doar să-şi ducă fiul la şcoală, după ore de Mihai ocupându-se o bonă. Despre ministrul Adrian Cioroianu, cu care se află în litigiu pentru majorarea pensiei alimentare
pe care acesta i-o plăteşte lunar, nu prea are cuvinte de laudă.

“Relaţia dintre Adrian şi copil este tot mai proastă pe măsură ce trec anii. Anul trecut l-a văzut de 6-7 ori. Din 2003 nu a mai fost niciodată la ziua copilului. Nu dă un telefon să vadă dacă este sănătos sau să-l întrebe dacă are nevoie de ceva la şcoală. Dacă ţi se face dor de copilul tău măcar suni, dacă nu vii să-l vezi, dar nu se întâmplă aşa ceva. Nu l-a luat niciodată la munte sau la mare, ce să mai vorbim de deplasări în străinătate...”, spune ex-soţia senatorului PNL. Luminiţa Cioroianu susţine că nu poate lua legătura cu fostul său soţ decât prin intermediul avocaţilor. “Copilul îi duce dorul şi mă doare sufletul că din partea lui Adrian nu există nici un interes pentru Mihai”, se plânge femeia.

“Eu mă bat pentru fiul meu, el se bate pentru sine. Eu nu i-am solicitat o sumă, după cum s-a tot speculat în presă, ci doar am cerut majorarea pensiei alimentare. În prezent, lui Mihai îi dă 800 de lei pe lună. Deşi copilul are nevoie de mai mulţi bani, îl înţeleg pe Adrian că vrea să-şi facă şi el un rost, chiar dacă e vorba de lux, şi sunt dispusă la o înţelegere amiabilă”, declară Luminiţa.

Femeia spune că are nevoie de bani pentru a-l înscrie la un after-school pe Mihai, pentru care trebuie să scoată în jur de 1.200 de lei pe lună. “Este un copil foarte deştept şi merită. În plus
, acolo fac două limbi străine, li se oferă o masă caldă şi i se asigură şi transportul”, explică Luminiţa.

Cioroianu se va căsători în iulie cu soprana Alexandra Coman

Adrian Cioroianu s-a remarcat în ultimul timp ca fiind cel mai “neinspirat” ministru de externe. El a făcut gafe diplomatice una după alta. Mulţi şi-au explicat lipsa sa de maniere prin faptul că este îndrăgostit şi nu-i atent la treburile ministeriale.

Într-adevăr după divorţ, ministrul liberal s-a legat sentimental de soprana Alexandra Coman, cu care se va şi căsători în vara acestui an, mai exact pe 14 iulie. Sursele liberale ne-au povestit că ministrul este un om de viaţă. “Este foarte respectuos, dar nu l-am văzut niciodată cu copilul la serviciu”, confirmă sursele noastre acuzaţiile soţiei părăsite.

Vrea să scape de numele Cioroianu

“Regret că am păstrat numele, dar am făcut-o doar pentru că am vrut să port acelaşi nume cu copilul. Dar o să renunţ la el, iar când o să am timp, o să alerg să îmi schimb actele”, ne-a spus Luminiţa Cioroianu.

Colin Farrell despre fiul bolnav: E exact aşa cum ar trebui să fie

Singurul său fiu suferă de o boală rară, numită de specialişti Sindromul Angelman şi caracterizată prin întârziere în procesul de dezvoltare
, deplasare greoaie, dificultăţi de exprimare sau râs excesiv. Colin Farrell este însă un optimist, care ştie să privească jumătatea plină a paharului.

Viaţa i-a oferit un copil, iar el nu poate fi decât recunoscător. „Băiatul meu nu este nimic altceva decât un cadou”, a povestit actorul în vârstă de 31 de ani în cadrul unui interviu televizat. „Din punctul meu de vedere, el este exact aşa cum ar trebui”, a continuat starul din „Ask the Dust”. Chiar dacă se afla la televiziunea irlandeză pentru a-şi promova noua producţie cinematografică, „In Bruges”, starul a preferat să povestească mai mult despre James, fiul său în vârstă de doar patru ani, diagnosticat anul trecut cu Sindromul Angelman. „Este vorba despre o dereglare neuro-genetică. Se spune că doar unul din 30.000 de copii
este afectat de această boală. Cromozomul 15 este inactiv. Afectează funcţia motorie”, a declarat Farrell.

Medicii îşi dau verdictul cu privire la această boală când copilul are între trei şi şapte ani. Potrivit lui Colin, fiul său dădea semne de boală încă din primul an de viaţă, ceea ce a dus la o diagnosticare timpurie. „Am fost norocos că i-au depistat boala devreme, pentru că începuse să prezinte semnele specifice încă de la opt luni”, a povestit actorul. În felul acesta, micuţul lui Farrell a avut parte şi de „intervenţii rapide”. „Pur şi simplu
, el este diferit. Dar nu şi pentru mine. Doar că are propria lui traiectorie. Este pur şi simplu strălucitor”, a insistat Colin.

James este rezultatul dragostei dintre actor şi modelul Kim Bordenave. Cei doi împart în momentul de faţă drepturile asupra micuţului. Starul a făcut publică problema fiului său după ce întrebările despre implicarea sa în Special Olympics deveniseră mult prea insitente. „Nu vorbeam despre fiul meu, dar am simţit că îl trădez”, a mărturisit Colin. Situaţia s-a schimbat radical acum. Actorul vorbeşte mult şi frumos despre progenitura sa: „Mă uit în jur şi văd oameni care se mişcă perfect, care merg cu graţie, care vorbesc clar, dar cu toţii, inclusiv eu, suntem mizerabili. Apoi îl văd pe acest micuţ care nu se mişcă aşa cum unii spun că e «normal» şi el este atât de fericit”.

Sfârşitul lumii: Pământul va fi înghiţit de Soare

Oamenii de ştiinţă au aflat cum şi când va veni sfârşitul lumii.

Soarele se va mări din ce în ce mai mult, ajungând un gigant roşu ce va înghiţi planeta noastră, aceasta urmând a se topi în cuptorul solar.

"Pământul va fi atras de gazul cu o densitate scăzută a Soarelui, după care va fi capurat şi vaporizat de către Soare", a declarat astronomul Robert Smith, de la Universitatea Sussex, din sudul Angliei.

Potrivit previziunilor anterioare, Pământul nu s-ar topi în Soare, chiar şi în timpul fazei sale de gigant roşu.

Vestea cea bună este că acest lucru nu se va întâmpla pentru următoarele 7.6 miliarde de ani.

Vestea cea proastă: Viaţa pe Pământ se va sfârşi cu mult înainte.

Oamenii de ştiinţă spun că mai avem doar un miliard de ani până când oceanele noastre se vor evapora şi Terra va deveni de nelocuit.

Sună ca şi cum am mai avea o groază de timp
, însă viaţa Pământului a fost mult mai lungă de atât - un total de 3.7 miliarde de ani, potrivit ultimelor estimări, iar ultimele date
ne arată că ne apropiem de actul final.

Întrebarea este dacă descendenţii noştri vor putea salva planeta. Răspunsul lui Smith a fost că acest lucru este posibil. El citează un studiu recent al Universităţii din California, Santa Cruz, care propune să "îmblânzim" un asteroid, care să împingă uşor Pământul, o dată
la câteva sute de ani, din ce în ce mai departe de Soare.
"Sună a SF. Dar se pare că tehnologia
ne va permite să facem acest lucru", a declarat Smith.

Sony si Sharp confirma parteneriatul pentru LCD-uri

Sony si Sharp vor dezvolta
impreuna paneluri LCD pentru urmatoarele generatii de televizoare.

Cele 2 companii japoneze au confirmat informatiile aparute recent privind o cooperare pentru dezvoltarea de paneluri LCD. Aceasta va avea forma unui joint-venture in care Sharp va detine 66%, noua companie urmand sa ia fiinta in luna aprilie a anului viitor.

Compania
astfel creata se va baza pe fabrica de 3,5 miliarde $ pe care Sharp o construieste acum in vestul Japoniei, preconizata a fi cea mai mare din lume atunci cand va fi finalizata, undeva spre sfarsitul anului fiscal urmator, in martie 2010.

Conform comunicatului de presa al celor 2 companii, “joint-venture-ul va cauta sa maximizeze avantajele obtinute din folosirea primelor substrate de sticla din generatia a 10-a din lume pentru a produce paneluri LCD de mari dimensiuni si module care sa ofere cele mai inalte nivele de calitate, cost
si performanta din industrie.”

Aceasta subliniaza atentia sporita pe care televizoarele LCD cu ecrane cu diagonale mari incep sa o capete in ochii producatorilor, ceea ce nu poate fi decat benefic pentru consumatori.

LiteOn lansează o nouă unitate optică Blu-Ray

Trendul se piaţă creat de retragerea formatului HD DVD promovat de Toshiba începe să-şi arate roadele: îşi fac apariţia tot mai multe unităţi Blu-ray.

Philips & Lite-On Digital
Solutions (PLDS) anunţă lansarea pe piaţă a primei sale unităţi optice externe BD-ROM (Blu-ray Disc Reader). unitatea se numeşte DX-4O1S şi prin lansarea ei PLDS completează gama de produse
Blu-ray de la Lite-On, care conţine deja unitatea internă BD-ROM şi BD writer.

Oficialii LiteOn au declarat că se aşteptă la un avânt al vânzărilor de filme în format de înaltă definiţie, tocmai pentru că acum există un singur standard şi de aceea consumatorii nu mai sunt "confuzaţi" de dificultăţile unei alegeri. Reprezentanţii PLDS se aşteptă ca odată cu creşterea ofertei
de filme în format de înaltă definiţie (pe care o vor crea studiourile de la Hollywood) să crescă şi cererea de playere Blu-ray. Tocmai de aceea, DX-4O1S poate reproduce orice film de înaltă definiţie pe (aproape) orice PC
folosindu-se de conexiunea USB 2.0.

Dispozitivul BD-ROM extern Lite-On DX-4O1S este o unitate de redare universală, care poate citi orice format existent de mediu optic, inclusiv BD-R/RE/ROM, single layer şi dual layer, la o viteză de maxim 4X. Poate citi DVDąR sau DVD-ROM single layer la maxim 12 X, în timp
ce DVDąR double layer şi DVDąRW single layer pot fi citite la maxim 8X. CD-R/RW/ROM pot fi citite la o vitează maxima de 32X.

Designul ales de PLSD pentru DX-4O1S este cel care a câştigat premiul "red dot design" din Germania.

Unitatea BD-ROM DX-4O1S va fi disponibilă în Europa din al doilea trimestru al lui 2008. Preţul sau rămâne a fi stabilit.

S3 lansează primul său accelerator 3D DirectX 10

În cadrul târgului Computex Taipei 2005, S3 a fost primul producător de cipuri grafice ce a anunţat că intenţionează să implementeze suportul
pentru DirectX 10 în produsele
sale. NVIDIA, însă, i-a luat faţa şi de această dată
, şi a lansat primul cip care suportă DirectX 10, şi anume G80 (primele acceleratoare din seria 8000, GeForce 8800 GTX şi GTS).

S3 a rămas "puţin" în urmă şi de această dată, şi, după mai bine de doi ani de la acel anunţ, compania
a lansat, în sfârşit, mult aşteptatul accelerator 3D. Noul cip poartă numele XD3/D3 şi este realizat în tehnologia
de 65 de nanometri, deşi iniţial se dorea implementarea sa folosind tehnologia de 90 de nanometri.

Chrome 400, primul accelerator 3D marca S3 cu suport pentru DirectX 10


Acceleratorul grafic dotat cu XD3/D3, Chrome 400, suportă o interfaţă nativă HDMI, feature existent şi pe acceleratoarele 3D din seria 2000 şi 3000 a celor de la ATI. Astfel, acest accelerator 3D se dovedeşte a fi o soluţie chiar ieftină pentru a rula content în format 1080p (Full HD).

S3 a anunţat că acest model este disponibil pe piaţă la preţul de 60 de dolari.

Adobe: browserul de internet este mort

Adobe a lansat prima versiune completa a tehnologiei AIR, care, conform companiei, va face ca browserul sa devina inutil.

Dupa cum se stie, Adobe AIR permite realizarea de aplicatii de desktop folosind tehnologii
Web, precum HTML, Ajax, PDF, Flash sau Flex si utilizand o baza de date locala integrata pentru a elibera aplicatia de nevoia de a fi online.

Aplicatiile pot rula atat online
, fara a fi nevoie de un browser, cat si pe desktop, imbinanad avantajele celor 2 lumi: usurinta dezvoltarii si a folosirii, plus accesibilitatea de oriunde caracteristice aplicatiilor web, si performanta, posibilitatea de interactiune cu sistemul
local si alte aplicatii locale, caracteristici ale desktopului.

AIR, anterior cunoscuta sub numele de Apollo, este o tehnologie
gratuita open-source, care va permite si dezvoltarea
de site-uri web care vor putea ocupa un loc permanent pe desktopurile utilizatorilor, asa cum o fac spre exemplu widgeturile Google. Astfel de aplicatii vor permite si reducerea timpilor de download de imagini si date, datorita faptului ca aplicatiile vor fi tot timpul conectate online.

AIR este deja folosit in aplicatii experimentale de la companii precum Ebay sau Finetunes, un serviciu de download de muzica.

Pe langa AIR, Adobe a lansat si versiunea oficiala a lui Flex 3, noua versiune a mediului de dezvoltare ce permite crearea de aplicatii web multimedia.

Adobe AIR si Flex 3 sunt disponibile pentru download, atat pentru Windows,. cat si pentru Mac.

Microsoft, amendată cu 899 de milioane de euro de Comisia Europeană

Comisia Europeană a impus o nouă amendă record, de 899 milioane euro, gigantului informaţional american Microsoft, pentru că nu a oferit o mai mare transparenţă privind propriile programe, cerută din 2004 de către Bruxelles, informează AFP.

Într-un document
remis în ianuarie Comisiei pentru burse şi valori mobiliare din Statele Unite ale Americii, că se aşteaptă la o amendă ce s-ar putea ridica până la 1,5 miliarde euro în cadrul acestui dosar.

Bruxelles-ul a condamnat grupul Microsoft pentru abuz de poziţie dominantă în martie 2004, impunând o amendă record de 497 milioane euro, ce se adaugă celei decisă astăzi de Executivul european.

După peste trei ani de litigii, jutiţia europeană şi-a prezentat cazul în faţa Comisiei Europene la data
de 17 septembrie 2007, grupul american anunţând pe 22 octombrie că acceptă exigenţele Bruxellesului.

Microsoft a încercat săptămâna trecută să îşi dovedească bunăvoinţa, anunţând o serie de măsuri menite a spori transparenţa propriilor programe
, renunţând la "vălul" ce proteja propriile programe.

Comisia Europeană s-a arătat însă sceptică, afirmând că anunţul grupului american "nu răspunde întrebării dacă Microsoft s-a conformat sau nu reglementărilor europene anti-monopol" şi nici acuzaţiilor legate de instalarea
automată a unor programe ce vin odată cu sistemul de operare
Windows, ce utilează aproximativ 90% dintre calculatoarele din lume.

Germania are cel mai puternic calculator din Europa

Un centru german de cercetari a dezvoltat cel mai puternic calculator din Europa, un aparat ce poate efectua 167.300 de miliarde de operatiuni pe secunda, performanta depasita in prezent doar de un proiect guvernamental american, scrie AFP.
In conformitate cu declaratiile reprezentantilor centrului de cercetari de la Julich, din vestul Germaniei, 'supercalculatorul', denumit 'JUGENE', contine 16 recipiente de marimea unei cabine telefonice, fiecare dintre ele avand 65.536 de microprocesoare si ar fi primul de acest tip din lume, daca nu se iau in considerare decat organismele civile.
'JUGENE' este destinat cercetatorilor care au nevoie sa efectueze calcule complexe, de exemplu, in chimie moleculara, in climatologie sau in dezvoltarea
semi-conductorilor. Un comitet stiintific va avea rolul de a atribui timpii de calcul echipelor interesate.
Calculatorul
are o performanta de lucru de 167,3 teraflopi/secunda.
"Fiecare procesor lucreaza la o mica parte a problemelor si transmite rezultatele sale celorlalte procesoare
. Astfel, prin procese individuale efectuate in paralel, se ajunge la solutia generala a problemei studiate", au explicat cei care au conceput aparatul
, citati de AFP.
Comparativ, supercalculatorul cel mai puetrnic din lume, instalat in Statele Unite, lana San Francisco si gestionat de oficiul american pentru securitate
nucleara, afiseaza 478,2 teraflopi/secunda, potrivit site-ului specializat www.top500.org, citat de AFP.
Cele doua calculatoare au fost dezvoltate de compania IBM, mai arata AFP.